Descriere - Fals tratat de manipulare - Ana Blandiana

"...O carte despre mine si timpul pe care l-am strabatut: un timp in ebulitie, bulversat de vantul batand mereu din alta directie a istoriei, spulberand sensurile, dar nu si incapatanarea mea de a le intelege.
Nu am scris aceasta carte pentru a transmite un adevar pe care eu il detin, ci pentru a gasi un adevar de care eu am nevoie. Sensul ei nu este sa acopere, ci sa descopere ceva." (Ana BLANDIANA)


Fals tratat de manipulare

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, casatorita Rusan) s-a nascut la Timisoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanica, licentiata a Facultatii de Filologie a Universitatii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universitat, DAAD Berlin.

Carti de poezie: Persoana intai plural, 1964; Calcaiul vulnerabil, 1966; A treia taina, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Intampldri din gradina mea, 1980; Ochiul de greier, 1981; Ora de nisip, 1984; Stea de prada, 1986; Alte intamplari din gradina mea, 1987; Intamplari de pe strada mea, 1988; Poezii, 1988; Arhitectura va lurilor, 1990; 100 de poeme, 1991; In dimineata de dupa moarte, 1996; La cules ingeri, 1997, 2003, 2004; Cartea alba a lui Arpagic, 1998; Balanta cu un singur talger, 1998; Soarele de apoi, 2000; Refluxul sensurilor, 2004; Poeme, 2005, Intoar cerea lui Arpagic, 2008; Patria mea A4, 2010; Pleoape de apa, 2010.

Carti de eseuri: Calitatea de martor, 1970, 2003; Eu scriu, tu scrii, el/ea scrie, 1975; Cea mai frumoasa dintre lumile posibile, 1978; Coridoare de oglinzi, 1983; Autoportret cu palimpsest, 1985; Orase de silabe, 1987; Geniul de a fi, 1998; Ghicitul in multimi, 2000; Cine sunt eui, 2001; A fi sau a privi, 2005; O silabisire a lumii, 2006; Spaima de literatura, 2004, 2010.

Carti de proza: Cele patru anotimpuri, 1977,2001,2011 - nuvele; Proiecte de trecut, 1982,2011 - nuvele; Sertarul cu aplauze, 1992, 1998, 2002, 2004 - ro man; Imitatie de cosmar, 1995 - nuvele; Orasul topit si alte povestiri fantastice, 2004 - nuvele.

Cartile sale de poezie si de proza au aparut in traducere, incepand din 1982, la prestigioase edituri din Polonia, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Estonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Franta, Olanda, Bulgaria, Letonia, Albania, Serbia, Slovenia, Macedonia, China, Coreea de Sud.

Premii literare: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Romane, 1970; Premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 1982; Premiul International "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul National de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul International "Vilenica", 2002; Premiul International "Camaiore", 2005; Premiul Special ,,Acerbi", 2005.

Interdictii de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989.

In 1990, Ana Blandiana reinfiinteaza PEN Clubul Roman, al carui presedinte devine. Este unul dintre initiatorii Aliantei Civice, pe care o conduce intre 1991 si 2001. Fondator si presedinte al Academiei Civice, care realizeaza, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, de la Sighet. Membra a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie "Stephane Mallarme" si a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).


Biografia unei obsesii

Aceasta nu este o carte de memorii, chiar daca uneori poate sa lase aceasta impresie. Ea nu este o incercare de a-mi povesti viata, ci o incercare de a o intelege. De aceea, intamplarile nu urmeaza o ordine cronologica, ci succesiunea logica a argu mentatiei si nu sunt legate intre ele decat prin asociatii de idei si impletiri de obsesii. De fapt, incet, incet, prin selectie (o selectie care nu putea fi decat tendentioasa), obsesiile au fost reduse la una singura, ce ar putea fi definita prin intrebarea: cat din ceea ce am trait este un rezultat al vointei mele si cat se datoreaza influentelor, presiunilor si manipularilor care s-au exercitat asupra mea? Si nu ma refer doar la faptul de a fi fost obligata sa fac, ma refer si la faptul, infinit mai grav, de a fi fost uneori convinsa sa fac.

In momentul in care mi-am pus pentru prima oara aceasta intrebare cerand un raspuns laborios - din care cartea de fata nu poate reprezenta, in mod fatal, decat o parte -, intregul drum parcurs mi-a aparut ca un slalom printre diverse incer cari de deturnare de la directia pe care pornisem, pentru ca urmatorul pas sa fie o alta manevra, de obicei de sens contrar sau cel putin diferit, in asa fel incat, cu timpul, traiectoria se rotunjea, se contorsiona si devenea aproape imposibil sa des coperi cat din directia initiala putuse fi pastrat si, in ultima instanta, chiar, care fusese aceasta directie. Au incercat sa ma manipuleze oameni, adversari sau colegi, dusmani sau prieteni, institutii, carti, credinte, idei; fiecare iesire din singuratate si fie care contact cu altcineva sau altceva a fost o incercare - uneori reusita, alteori nu - de a ma schimba si de a ma transforma

5

in purtatoarea unui alt destin. Am retinut, evident, mai ales mo mentele in care am descoperit la timp intentia de deturnare si am reusit s-o parez sau, dimpotriva, pe cele pe care, descoperite prea tarziu sau chiar mult dupa ce se produsesera, nu am reusit sa le impiedic sa ma marcheze. Dar cate alte momente au trecut prin mine si rn-au transformat rara macar sa le observ, uneori atat de subtil, incat nu au lasat nici o urma vizibila, insinuate in adancul proceselor chimice? Alteori, dimpotriva, au lasat pete de nesters si malformatii pe care le descopeream tarziu cu oroare, rara sa fiu in stare sa-mi amintesc de cand le purtam si ce le provocase. Oricum, manipulata de altii sau numai de pro priile mele iluzii, am fost intotdeauna libera in sensul revoltei impotriva raului, niciodata in sensul indiferentei fata de el.

Nu fac parte dintre scriitorii care se gandesc dinainte de a debuta la momentul in care vor ajunge sa-si scrie memoriile, trudind pe parcursul intregii vieti ca secretari constiinciosi ai propriei deveniri sau ca arhivari ai gloriei ce va sa vina. Am fost intotdeauna prea grabita, prea neglijenta si chiar prea modesta pentru asta. Problema mea era sa aflu unde greseam, din mo ment ce tot ce faceam pentru a schimba ceva in jurul meu era in zadar. Sau poate ca greseala era chiar incapatanarea de a incerca sa schimb?

N -am notat niciodata decat idei; faptele mi se pareau intot deauna lipsite de importanta, iar propria mea devenire demna de interes doar in functie de numarul de pagini pe care am fost in stare, scriindu-le, sa le salvez de neant. Ceea ce incerc sa fac acum nu este, deci, descrierea unei istorii stiute, ci inves tigarea unor intamplari din punctul de vedere al intrebarii exasperate de la care am pornit si care - asemenea unui mag net care, plimbat peste o suprafata acoperita cu pilitura de fier, o ordoneaza, dandu-i forma, structura si sens - poate sa schimbe nu numai perspectiva, ci si continutul povestii. Desi gur, subiectul investigatiei sunt eu insami, dar ceea ce mi se pare important este faptul ca nu e vorba doar de un studiu de caz, ca mai tulburator decat exemplificarile, decat raspunsurile la intrebare (cine pe cine manipuleaza, cine reuseste si cine nu

6

reuseste sa manipuleze sau sa nu se lase manipulat) este ade varul ca in centrul tuturor fortelor, lucrurilor, faptelor, intam plarilor, personajelor sta - asemenea unui soare negru ordonator de lumi scoase din haos pentru a fi dependente - dorinta de a manipula. Iar aceasta nu este o inovatie a istoriei recente. Se spune ca regele indian Asoka (273 i.Hr.) a infiintat societatea secreta a celor 9 intelepti care detineau toata intelepciunea lumii, fiecare fiind responsabilul unuia dintre domeniile cu noasterii. Primul dintre aceste domenii era cel al tehnicilor de propaganda si de manipulare a maselor, al stiintei atotputernice prin care, stapanindu-se gandirea multimilor, putea fi guver nata lumea.

Aceasta este prima dintre cartile mele pe care am scris-o fara bucurie, chiar cu un anumit resentiment nascut din obligatia de a o scrie. O obligatie care ma umileste, asa cum ma umi leste obligatia de a-mi face investigatii medicale cand nu ma simt bine. Ca si pe plan medical, trebuie sa accept sa ma expun, sa ma las cercetata (faptul ca eu insami sunt cercetatorul nu schimba intru nimic lucrurile) si sa astept cu emotie rezultatul cercetarilor. Desigur, este si o carte de amintiri, doar in ma sura in care amintirile pot deveni argumente. Dar ea nu va avea cu siguranta nimic comun cu acele opuscule in care dife rite personaje publice isi povestesc experienta politica recenta pentru a o consolida pe cea viitoare, folosind fraze mai mult sau mai putin lemnoase, mai mult sau mai putin proprii, ca sa-si acopere greselile si sa-si puna in valoare adevarurile. Si asta pentru simplul motiv ca nu am scris aceasta carte pentru a transmite un adevar pe care eu il detin, ci pentru a gasi un adevar de care eu am nevoie. Sensul ei nu este sa acopere, ci sa descopere ceva. Si anume, raspunsul meu la intrebarile pe care singura mi le pun in legatura cu propria mea conditie si pro pria mea evolutie.

De cate ori am fost intrebata - si am fost intrebata de multe ori - ce as vrea sa schimb, daca as putea, in viata mea trecuta, am raspuns ca as vrea sa fi debutat cu al doilea volum. Aparut

7

dupa patru ani de interdictie - declansata imediat ce debu tasem cu doua poezii in ultima clasa de liceu -, primul volum ocupa in biografia umilintelor mele unul dintre primele locuri. El m-a invatat ca numele cules pe o coperta, departe de a fi semnul unei victorii, poate fi momeala cu care esti prins intr-o capcana menita sa te dreseze. Visasem sfarsitul interdictiei ca pe o forma de libertate si se dovedea doar o forma de manipu lare. In pofida succesului pe care l-a repurtat si care a insemnat lansarea mea in lumea literara, acest volum este pentru mine simbolul neputintei in fata sistemului, in fata capacitatii si a nerusinarii acestuia de a manipula. Cu strofe taiate, cu versuri adaugate, cu tiduri schimbate, cu atatea cuvinte inlocuite, incat reuseam cu greu sa refac in minte forma initiala, rasfoirea primului exemplar al debutului a fost pentru mine un soc a carui intensitate s-a transformat intr-o lectie pentru toata viata. Am izbucnit, cu el in mana, in plans, un plans a carui amin tire aveam sa o folosesc profilactic de nenumarate ori. A fost o lectie pe care n-am uitat-o niciodata si care a contribuit esential la formarea omului si autorului care am devenit. Nu a fost ultima oara cand am descoperit ca tot raul este spre bine.

Ani de zile, deasupra mesei mele de lucru a stat prinsa in tr-un ac o propozitie a lui Erasmus din Rotterdam: "Sa nu te lasi folosit de nimeni". Era la inceputul anilor '90, cand am des coperit cat de simplu era inainte sa ma feresc de dusmani si cat era de complicat acum sa-i deosebesc de prieteni. La asta se adauga faptul ca, fortele politice si componentele societatii diversificandu-se si notiunea de imagine devenind o fateta deter minanta a notiunii de putere, asaltul celor care aveau nevoie sa-si anexeze un gest, o replica, o figura, un destin - ce puteau fi utile ornamental, puteau fi maculate sau puteau fi folosite ca detergent - a devenit tot mai agasant si tot mai periculos, obligandu-ma la o obositoare continuitate a atentiei. Imi amin tesc inca mirarea mea aproape amuzata din '90 cand au inceput sa apara impotriva mea in presa primele insulte si calomnii. Mi se parea de neinchipuit ca m-ar putea atinge, ca mi-ar putea

8

face rau, ca le-ar putea crede cineva. Nici o clipa nu mi-am pus problema ca as putea fi erodata de aceste terfeliri vulgare, absolut neverosimile. Au trebuit sa treaca ani de neobosita mur darire ca sa incep sa inteleg ca nu sunt de nedistrus, ca pot fi dizolvata in noroi.

Nu inseamna ca problema era pentru mine noua. Candva, la jumatatea anilor '80, racusem o adevarata obsesie din intre barea daca nu cumva ar trebui sa incetez sa mai lupt cu cenzura si, deci, sa mai incerc sa apar, din moment ce orice victorie pe care o repurtam, reusind sa public o carte adevarata, era auto mat manipulata de cei ce incercasera sa o impiedice, devenind un argument real al unei libertati inexistente. Atentia si pre cautia mea trebuiau atunci sa functioneze in acelasi timp si cu aceeasi intensitate in doua directii opuse: pe de o parte, sa evit represiunea, iar pe de alta parte, sa evit falsa impresie ca re presiunea nu exista. Ceea ce era nu numai greu, ci aproape im posibil, pentru simplul motiv ca evitarea unuia dintre bratele alternativei te arunca teoretic in bratele celeilalte. Si totusi, mi s-a parut, cel putin din punct de vedere nervos, suportabil, pentru ca asa cum erau, riscante, perfide si contradictorii, peri colele veneau totusi dintr-o singura directie, ceea ce simplifica lucrurile si facea lumea sa se deseneze clar, rara nuante, in alb si negru. Mai tarziu, in conditii de libertate, albul si negrul au disparut, albul putrezind si descompunandu-se in ne numaratele culori din care se nascuse, in timp ce negrul se travestea, incercand sa se combine cu nuantele pe care reusea sa le manipuleze, sa formeze nesfarsite si confuze game de griuri. Totusi, atentia de decenii imi formase ochiul, eram in continuare in stare sa-i recunosc pe vechii adversari sub indiferent ce travesti. E adevarat ca in decembrie '89, timp de cateva zile, a existat un hiatus, o intrerupere produsa de orbi toarea lumina a libertatii aparute prea brusc, o scurta perioada in care n-am mai reusit sa discern aproape nimic, pana cand ochiul s-a acomodat si obisnuit cu lumina. Apoi, ceea ce m-a tulburat a fost felul in care incercau sa ma foloseasca cei

9

despre care credeam ca imi sunt asemenea. Prima dintre for mele de manipulare fiind chiar ideea mea, pentru care nu am pe cine sa invinuiesc, referitoare la aceste iluzorii similitudini.

Pentru ca, daca am putut rezista adesea la manevrare a de catre dusmani, mi-a fost infinit mai greu sa rezist la influen tarea de catre colegi, parteneri, la manipularea pe baza ideilor comune, in care mi se parea ca eu cred mai mult decat ei. De fapt, poate ca toate conflictele dintre oameni s-ar putea explica intr-o singura cheie: aceea a dorintei de a manipula. Nu putem ierta celorlalti - adversari sau prieteni, n-are nici o importanta - incercarile si adesea succesul de a ne manipula si, in egala masura, refuzul de a se lasa manipulati de noi, dupa cum ei nu ne iarta rezistenta pe care le-o opunem si incapatanarea cu care nu renuntam sa-i manipulam. De fapt, chiar si iubirea este o forma de manipulare reciproca intr-un acord deplin pana cand - fiecare cedand celuilalt totul si renuntand la punctul sau de vedere pentru a-i darui celui iubit bucuria de a invinge - se petrece o inlocuire a pozitiilor si, in ultima instanta, o topire a punctelor de vedere diferite intr-o magma comuna. Dar, dincolo de toate acestea, cea mai periculoasa dintre formele de manipulare careia i-am cazut victima a fost capacitatea mea de a ma iluziona, de a ma entuziasma, de a incepe prin a avea incredere. Totul izvorand dintr-o deficienta de ima ginatie, din incapacitatea de a-mi imagina ca celalalt este altfel decat mine. Desi repetatele experiente si dezamagiri ar fi trebuit sa ma dezbare de aceasta naivitate de care tineam cu dintii. Nu eram incapabila sa vad diferentele, ci mi se parea mai usor sa nu le vad decat sa le accept.

Si tot ce puteam sa inventez impotriva evidentei era singu ratatea. Nu stiu un alt lucru pe care sa-I fi construit cu mai multe eforturi si cu mai firave rezultate.

Apoi, principalul lucru pe care l-am invatat dupa '89 a fost ca, daca ma hotarasc sa-mi parasesc singuratatea, daca vreau sa realizez ceva ce nu pot face singura - chiar daca eu fac cea mai mare parte -, daca vreau sa colaborez si cu altii, trebuie sa invat

10

sa vad numai partea buna a celor cu care colaborez, incercand sa nu o vad pe cea rea. Iar daca nu reusesc, daca aceasta din urma este prea mare, sa renunt la colaborare. Era, de fapt, o intoarcere la punctul de pornire, o inchidere a cercului pe alta treapta, mai realista, cu deosebirea ca de data aceasta naivitatea era tinuta sub control si devenea un element al constructiei. Cei ce ma foloseau - indiferent din ce motiv si cu ce scop - erau folositi la randullor pentru realizarea operei care deve nea, astfel, mai mult sau mai putin, comuna.

Prima manipulare

Prima oara cand am fost manipulata in viata nu cunosteam inca notiunea de manipulare. Aveam 5 sau 6 ani, era cred in 1948 sau 1949, mai curand in 1948, pentru ca nu eram inca la scoala, iar intamplarea pe care o voi povesti este si prima mea amintire politica. Este vorba de prima arestare a Tatei. Eram acasa numai noi doi, Mama era plecata la plimbare cu sora mea in carucior. Stateam amandoi si citeam, Tata din cartile lui groase, eu din niste reviste pentru copii, de dinainte de razboi, pe care, de altfel, am si invatat sa citesc, pentru ca inca nu se tipareau carti pentru copii. Cred ca niciodata in viata nu m-am simtit mai importanta decat ma simteam atunci cand ma lua Tata "sa citim amandoi".

Eram deci cu Tata si citeam amandoi, cand am fost intre rupti de niste batai, neobisnuit de imperative, in poarta de la strada, care, de altfel, nu era inchisa. Erau trei barbati necu noscuti, dintre care unul, cu o voce foarte ridicata - ca sa auda si vecinii care se ivisera speriati si curiosi pe la garduri -, a spus ca au venit sa faca o perchezitie. Nu cred ca stiam ce inseamna "perchezitie", dar dupa tonul amenintator al anuntului nu putea fi decat ceva de rau, si tin si acum minte ca am fost man dra ca Tata a cerut sa-i arate ordinul de perchezitie si a asteptat calm ca ei sa se caute prin buzunare (era evident ca nu se asteptau sa le fie cerut) si sa-i fie intinsa hartia, pe care a despaturit-o incet, a citit-o in tacere si apoi a deschis poarta larg poftindu-i sa intre. Au intrat grabiti, aproape dandu-ne la o parte si ajun gand inaintea noastra in casa, unde - cand peste cateva minute

12

am ajuns si noi - incepusera deja sa cerceteze totul, trecand dintr-o camera intr-alta.

- Trebuie sa chemam un martor, a spus cel ce aratase hartia si un altul a plecat grabit sa caute pe cineva, dar s-a intors aproape imediat ca sa-I cheme pe Tata sa-i deschida poarta. - Dar poarta e deschisa, a spus Tata mirat. Nici nu are incuietoare.

- S-a intepenit, probabil, in orice caz nu pot s-o deschid sin gur, a raspuns enervat cel ce nu putea deschide poarta, iesind din nou, iar Tata, nedumerit, l-a urmat, in timp ce eu - care de la sosirea celor trei nu ma desprinsesem de mana Tatei - m-arn tinut dupa ei (desi Tata imi racuse semn sa raman), de teama ca as putea ramane singura in casa cu cei doi straini.

Poarta era, bineinteles, deschisa, iar barbatul s-a scuzat moale, pe un ton in acelasi timp umil si ironic, ca ne deranjase. Apoi a iesit in strada si peste putin timp s-a intors cu Silaghi Baci, un batran cu un picior de lemn care nu stia nici o boaba romaneste, dar era atat de tacut, incat oricum nu vorbea nici o limba. A intrat in curte stanjenit in urma celui care il recru tase, a dat mana cu Tata si m-a mangaiat pe cap, ca si cum ar fi vrut sa se scuze.

Apoi a inceput perchezitia. Silaghi Baci statea pe un scaun de bucatarie parca nevenindu-i sa creada ce vede, cei trei des chideau dulapuri imprastiindu-le continutul in mijlocul casei, rasturnau sertare, ravaseau asternuturi, pe cand Tata, asezat la propriul lui birou ca intr-o sala de asteptare, ii urmarea cu privirea rara expresie, cu o slaba urma de curiozitate. Eu ma cuibarisem cat puteam mai aproape de Tata, asezandu-rna pe manerul scaunului sau, in timp ce urmaream fascinata nenu maratele obiecte care ieseau din lazi, dulapuri, scrin uri, cutii si, zburand prin aer, se strangeau intr-un fel de deal in mijlocul fiecarei odai. Cu timpul - pentru ca totul a durat mai multe ore - m-am obisnuit cu situatia, cei trei straini, care munceau de zor cercetand fiecare obiect, incepura sa-mi devina fami liari, mai putin intricosatori, si am avut curajul sa ma desprind de Tata ca sa-i pot urmari plina de curiozitate. Au coborat in

13

pivnita si eu am ramas pe muchia garliciului, de-acolo de unde incepea un plan inclinat pentru coborarea cosurilor cu lemne taiate in curte, cu un fierastrau mecanic icnind ascutit, ame nintator, care ma fascina. Nu-i mai vedeam in intuneric si-mi era aproape mila de ei ca trebuie sa umble pe unde Mama imi spusese sa nu cobor niciodata pentru ca sunt soareci, la fel cum imi spunea sa ma spal pe maini dupa ce ma jucam cu pisica pentru ca a fost in pivnita. Apoi au urcat in pod si eu m-am luat dupa ei, fara sa ma urc insa, ci ramanand cu picioa rele pe ultimele trepte ale scarii si ajungand numai cu partea de sus a corpului in mirosul de praf de carti vechi care mi s-a parut intotdeauna misterios si atragator. Mi-am adus aminte cum, cu vreun an in urma, cand eram mai mica, il ajutasem pe Tata sa coboare cartile exilate in pod si apoi sa le urce din nou mai subtiri, cu multe pagini smulse. Erau chiar cartile pe care cei trei le cercetau acum cu un fel de scarba, aruncandu le pe rand dispretuitori pe dusumeaua prafoasa care inalta la fiecare cadere un mic nor de praf.

Cand am revenit jos, Tata si Silaghi Baci stateau la fel de nemiscati si de muti cum ii lasasem. Nici macar nu se pri veau. Am alergat, fara sa spun nimic, la Tata, agatandu-ma de bratul lui, ca si cum as fi vrut sa vad daca reactioneaza, daca e viu. Si intr-adevar a parut ca revine dintr-un alt plan, dintr-o alta lume si, ridicandu-se de la birou, s-a indreptat spre cei trei care intrau cu aerul ca terminasera treaba.

- Mai e ceva de cercetat? a intrebat Tata mai mult amabil decat ironic si imi aduc aminte ca unul dintre ei a intors capul spre el privindu-l cu o brusca si intensa atentie.

- Cred ca nu, a raspuns taraganat cel care parea superior celorlalti in grad si care s-a asezat la masa din mijlocul came rei, scotand din servieta niste hartii. Trebuie sa intocmim pro cesul-verbal, a adaugat el adresandu-se Tatei.

- Dar, seiu', a intervenit cel mai tanar dintre ei, un tanar subtirel si negricios, lingusi tor si obraznic, in acelasi timp si in egala masura. N-am controlat sertarele toaletei.

14

Toaleta era o oglinda inalta si ovala, montata intr-un lemn galbui cu modele sculptate sub care se gaseau doua sertare mari a caror suprafata superioara inchipuia un fel de masuta; pe aceasta se aflau o dantela si o sticla in forma de pasare, avand atasata o pompa pentru pulverizarea unui parfum care se terminase de mult. Intr-unul din cele doua sertare erau obiectele de toaleta ale Mamei (rujuri, pudre, perii de par), iar in celalalt, jucariile mele (papusi de carpe, cu parul tacut dintr un petec de blanita de miel negru, cu fata de panza alba, cu ochii, nasul si gura desenate cu fardurile Mamei; un ursulet cu cravata cu care adormeam seara in brate cand eram mica; niste bile colorate de sticla pe care le primisem la gradinita de la "ajutorul american", o silueta de carton decupata de Mama, pe care eu o imbracam confectionandu-i rochite de hartie; mobila de papusi tacuta din cutii goale de chibrituri lipite intre ele.

- Ne permiteti, parinte, sa controlam si cele doua sertare, a intrebat seful reverentios, iar Tata l-a privit uluit, nestiind daca isi bate joc de el sau e vorba de ceva mai grav.

- Dar e absurd sa ma intrebati ... Bineinteles ca puteti controla. Ati fost si in pod, si in pivnita ...

Seful a zambit ca de o gluma buna, iar tanarul negricios s-a aplecat si a tras sertarul meu cu jucarii. Deasupra era un revolver.

Un obiect necunoscut (eram prea mica pentru a fi vazut filme) care nu stiam ce cauta in sertarul meu. Am ridicat ochii spre Tata gata sa intreb, dar Tata nu mai semana cu el insusi, Silaghi Baci se ridicase brusc rasucindu-se gata sa cada pe picio rul de lemn, iar cei trei asteptau cu aerul ca si-au tacut datoria.

Tata a fost arestat pentru port ilegal de arma, dupa ce a semnat procesul-verbal, semnat si de Silaghi Baci, in care se descria unde a fost gasit revolverul. Dupa plecarea lor am ra mas singura, privind incremenita gramezile de lucruri ravasite, fara sa pot sa plang, in timp ce in urechi imi suna bocanitul piciorului de lemn al vecinului care se indeparta.

15

Abia cand s-a intors Mama din oras si m-a pus sa-r po vestesc in amanunt ceea ce se intamplase - punandu-mi intre bari de detaliu si obligandu-ma sa ma intorc si sa povestesc inca o data ceea ce i se parea neclar -, am inteles ca revolverul fusese pus in sertarul meu cand il scosesera pe Tata din casa, ca sa deschida portita care era deschisa. Si atunci mi-am amin tit ca Tata imi tacuse semn sa raman in casa, dar eu nu-l ascul tasem, pentru ca mi-era frica sa raman singura cu nou-venitii. Daca nu mi-ar fi fost frica, daca as fi ramas in casa cat a lipsit Tata, ei n-ar fi putut sa puna revolverul in sertar. .. Si abia in clipa in care am inteles, sau am crezut ca inteleg mecanismul catastrofei construite pe vinovatia mea, am izbucnit intr-un plans fara sfarsit, atat de violent, incat mi se parea ca ma va destrama in bucati aruncate printre boarfele din casa care se destramase si ea. Intamplarea se inchide in amintirea mea pe imaginea Mamei plangand si ea in hohote, in timp ce - cu sora mea mica urland in brate - incerca sa-mi dea un pahar de apa cu zahar. Dar nu acesta a fost sfarsitul. Luni de zile dupa aceea, si chiar dupa intoarcerea Tatei, am continuat sa ma trezesc noaptea tipand si plangand in hohote, pentru ca visam aceeasi si aceeasi scena in care stiam ca trebuie sa raman in casa cu securistii, dar nu am curajul si devin din nou vino vata de ceea ce urmeaza sa se intample, din nou si din nou ...

Cuprins

Biografia unei obsesii 5

Prima manipulare 12

Un infern de joasa speta 17

Oroarea de putere 21

Usile date de perete 22

Taranci batrane 34

Intrarea la facultate 39

Libertatea invizibila 48

Traviata 50

Batrani si tineri 55

Orfanii 60

Un alt popor 67

Zidul 69

Ridicol 70

Marea de intuneric 76

Reteaua 77

Solidar, solitar 87

Dilema 89

O intamplare 90

Spaima de a fi premiant 97

Dictare 115

Indiferenta 116

Un personaj de Camil Petrescu 121

Notiunea de avere 123

Complexul eternitatii 134

Amintiri din Piata Universitatii 136

Cine stie ce este o mineriada? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144

479

La cules ciuperci 147

Paturi si popcorn 151

O fetita uratica 154

Cei doi romani din Toledo 157

O istorie inceputa cu dreptul 162

Modelele 171

Ridurile gandirii 172

Procura 178

Patetica 179

Despre angelismul Aliantei Civice 183

Dezbateri de idei 201

Numele sfarsitului lumii. 204

Masina de la poarta 207

Fostele aripi 212

La Ghiol. 213

Libertatea de a fura 218

Fusta "Europa Libera" 219

O intalnire de gradul III. 228

"Lecturile de la Covcnt Garden" 233

O lume clonata 240

Viata cu inlocuitori 247

Nea Gheorghe 250

Straina din oglinda 257

Fragmente 259

Intr-o statie de autobuz 271

Zvonuri 275

O criza de incredere 279

Un stop-cadru 281

Doua feluri de artisti 285

Addenda la Sertarul cu aplauze 289

Despre prostia paguboasa 292

Pastarnac 296

Proiecte de trecut, o poveste despre cenzura 300

Logica visului in istorie 309

Polemici americane 312

Ciuperca de pe pres 314

480

Masina de scris 3 19

Si atunci, si acum 324

Mai multe vieti, mai multe nume 326

De unde vine ura? 334

Catusa 340

Mistere nedeteriorate 342

Trei feluri de a spune NU 348

O intalnire in Gara de Nord 351

An tan tina 354

Cel ce va aplica legea 356

Taranul si inregistrarea 359

Ultimele luni 363

Un unghi ascutit 375

Relatiile mele cu timpul 377

Scriitor de scrisori 383

Tu ce vrei? 392

Farmecul discret al ilegalitatii. 398

27 decembrie 1989 399

Manifestul din Cismigiu 416

Cheia 420

Subliminal 421

O strategie a macularii 422

Exil 429

Vrabiuta 441

"Iubire, spaima de singuratate" 443

Pacalitorul pacalit 445

Blow up 453

Un popor bland? 455

Din nou despre telefon 458

Realitatea si privirea 463

Spectrul luminii 473

Lasa-ma sa te las 474

Orologiul fara ore 476

481



Pagini: 484
An aparitie: 2013
Format: 13x20 cm

Categorie: Beletristica » Literatura romana » Proza diversa

Autor: Blandiana, Ana

Cartea "Fals tratat de manipulare - Ana Blandiana". face parte din categoria carti >> Beletristica - Literatura romana - Proza diversa a catalogului LibrariaOnline.ro. Cartea este scrisa de catre Blandiana, Ana si a fost publicata la Editura HUMANITAS.