Descriere - Enigma Otiliei - George Calinescu

   Evolutia parerilor criticii in privinta Enigmei Otiliei este in sine instructiva.

  La data aparitiei romanului, Pompiliu Constantinescu afirma ca autorul „a procedat clasic, cu metoda balzaciana a faptelor concrete, a experientei comune, fixand in niste cadre sociale bine precizate o fresca din viata burgheziei bucurestene”. Si, ritos: ”Nimic livresc, nimic inventat in atmosfera in care personajele evolueaza: impresia de realism... este covarsitoare”.

   Cu Alexandru George suntem la extrema cealalta: nu numai ca formula ar oblitera orice continut vital, dar romanele par criticului ratate, colectie de bizarerii si de personaje asemanatoare unor paiate locvace, incapabile sa alcatuiasca o lume. Ca ele alcatuiesc totusi una, daca scapam de prejudecata realista, a aratat Nicolae Balota.

   E clar ca intelegerea Enigmei Otiliei (si implicit a celorlalte) a avut nevoie de patruzeci de ani pentru a se admite ca nu de creatie de viata este vorba, ci de o formula de arta; ca nu vom gasi la G. Calinescu inventie a naturii si a omului, ci a artei si a surogatelor ei; asadar, in locul unui ochi de observator si de moralist, ochiul estetului. Comicul din Enigma Otiliei este esential rezultatul procedeelor critice folosite de prozator. E interesant ca lucrul n-a scapat lui Pompiliu Constantinescu in 1933 cand a comentat Cartea nuntii: „Ceea ce era trasatura de romancier in biografia lui Eminescu, adica plenitudinea portretistica, aici pare, in chip ciudat, procedeu de caracterizare critica”. In genere analiza aceasta intuia ca numai un ochi al romancierului priveste spre viata, celalalt tragand spre literatura insasi. Dar, la romanul urmator, Pompiliu Constantinescu s-a lasat furat de impresia de balzacianism ortodox.

   Si totusi Enigma Otiliei poate fi studiata ca romanul comic al unei vocatii critice: tipologia redusa la clara esenta si aproape mecanica; deplasarea observatiei din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz, cu alte cuvinte excesul si caricatura; exhibarea interioritatii si dezvaluirea motivatiilor; prezenta unor teme si motive caracteristice comediei clasice. Putini dintre protagonistii Enigmei Otiliei au o conceptie morala a vietii, adica sunt capabili de motivatie a actelor proprii. Unul este fara indoiala Pascalopol, mosierul epicureu si filosof pragmatic. Altul este Felix, in masura in care cauta sa se explice pe sine si traieste chinul nehotararii in alegere.

Nicolae Manolescu

An aparitie: 2017
Format: 13x20   
Numar pagini: 490