Descriere - Dimineata poetilor (Eugen Simion)

Dimineata poetilor este cartea scaparatoare si profunda a criticului de astazi cu cea mai vie vocatie de constructor si in cel mai inalt grad devotat destinului major al literaturii romane. Este o carte de petrecere si de interpretare, deopotriva, riguros aplicata si pasionat programatica.

Lucian RAICU

O carte (atribute rare in critica!) luminoasa, calda, solara, am spune <sudica>, scrisa cu placere, cu pofta – fara indoiala una din cele mai frumoase carti aparutela noi de la Istoria literaturii romane a lui G. Calinescu. Dimineata poetilor imi confirma o convingere pe care o nutresc de mai multa vreme cu privire la faptul ca la noi critica a fost si este intr-un mod deosebit complementara literaturii.

Valeriu CRISTEA

Recitita la mai bine de trei decenii de la aparitie, cartea lui Eugen Simion ramane exemplara prin capacitatea de a transforma aceasta experienta singulara (in urma careia temele operelor au devenit Tema criticului) intr-o experienta a literaturii romane, ale carei inceputuri arata altfel – si a criticii romanesti, fortate sa-si reevalueze grilele de interpretare. In loc sa nasca monstri de inadecvare, intalnirea improbabila dintre un subiect vechi si un instrumentar nou a devenit, cu Dimineata poetilor, un reper de mobilitate si de probitate interpretativa.

Alex. GOLDIS


Cuprins:

Argument 5
Introducere   11
I. Ienachita Vacarescu. Dificultatea de a incepe. Nelinistile spiritului intemeietor. O mitologie a suspinului si a jertfei. Complexul „amarata turturea”. Un scenariu erotic si un scenariu „scriptual” 19
II. „Dimineata poeticeasca” a lui Ioan Cantacuzino (1757–1828) 27
III. Alecu Vacarescu. Un discurs indragostit la 1800. Poezia ca „trebuinta”. Robia ca stare de gratie. Petrecerea cu necazuri. Proba focului si proba discretiei. „Miluirea” ca forma de extaz. Un „nu stiu ce prea dulce” si inefabilul feminin. Viclesugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeata si frumusetea 41
IV. Nicolae Vacarescu. Spiritul auster si chibzuit al familiei. Un discurs moral bazat pe conceptul de oranduiala fireasca. „Treaza placere” si iubirea moderata. Figura retragerii 52
V. Spitalul amorului. C. Conachi. Anton Pann
1. Aparitia constiintei erotice si nasterea constiintei lirice. Scriitura erotica si functiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei 57
2. Conachi si preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele doua firi ale amorului. Tema fatalitatii erosului. „Urgiile” si „betiile” iubirii dupa Anton Pann si altii 62
3. Amorul si prietesugul. Simbatiea, mila si credinta. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilinta, arma seducatorului moldou culori ale dragostei 68
4. Imaginea obiectului erotic la primii nostri poeti. Nurul si duhul „ibovnicii slavite”. Moartea, un santaj sentimental 79
5. Lirismul corporal. Tirania ochilor in poezie. Rabdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminitatii dupa Anton Pann 84
6. Chinurile amorului. „Un potop de tanguire”. Figura catastrofei 90
7. Vasalitatea sentimentala 93
8. Dreptul de a boci. Petrecerea in suferinta. Privirea, substanta cea mai inflamabila. Plans, oftat, suspin, lesin, afazie 94
9. Nacazurile pasiunii erotice. Mahnaciunea mare, jalea si dorul 100
10. Milostivirea. Strategia seductiei 102
11. Semiologia erosului: armele de represiune 106
12. Mecanismele imposturii erotice: durerea intoarsa spre placere 107
13. Cant amorul si armele lui… Atoposul discursului indragostit 109
14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spatiile securizante: iatacul si locul tainic. „Copaciul cel mare” 110
15. Un obiect metonimic: umbreluta 11816. Un univers erotizat. Soarele si alte stele… Demersul conachian: ceremonia apropierii 119
17. Obiectele erotice 120
18. Instrumentele muzicale: scripca, chitara si harpa 122
19. Timpuri si anotimpuri in iubire. Cand iubesc primii nostri poeti? Lunga „noapte a privegherii” 122
20. Carnavalul numelor. Un spirit prevazator si un invariabil patit: Anton Pann. Ingerul iatacului si ingerul demon 124
21. Anton Pann si critica erosului. Cum se poate vindeca „nadadaica” la femei. Femeia modista dupa C. Stamati si Asachi. Fatalitatea sexului: „A cui e vina?” de C.A. Rosetti 128
22. Misoginismul lui Pann. Un cod al manierelor elegante la 18
30. Cantecele de lume, Spitalul Amorului. Smintirea, prapadirea sufletului si trupului. Trecerea de la iatac la carciuma 131
23. Pann si obsesia muierii rele. Elogiul vinului si contestatia femeii (Indreptatorul betivilor). Calea de mijloc in educatia erotica (Erotocritul). Seducerea prin vedere si seducerea prin cantec. Un salut d’amour in mediul periferiei bucurestene. O eho-vorbire si contestatia autoritatii paterne. Motivul Dalilei. Iarasi patitul Anton Pann si adiatele lui 140
24. O sezatoare la tara. Povestea vorbei si, din nou, portretul femeii indracite. Figura conjugalitatii periclitate. Femeia buna, in fine. 151
25. O paranteza: paraliteratura lui Anton Pann (dedicatiile, instiintarile de plata, precuvantarile…). Estetica si spiritul comercial. Folosul irmoaselor. Nedesavarsirea inceputului. Poezia ca trecere si petrecere… Stilul luminat si scrisul gorgonat. Cuviinta si retorica. Un spectacol verbal in jurul unei teme morale. „Pritocirea” in minte si metoda colajului 159
26. Retorica amoroasa. Protocolul iubirii. Formele de adresare in discursul indragostit. Firea cuvanta, dar lipseste limbajul care sa exprime. Arta de a iubi si arta de a scrie  Anexa: Cantece campenesti cu glasuri romanesti, 1768 175
VI. Iancu Vacarescu. Psihologia unui poet profesionist. De la stihuri la Poezie.  Iancu scrie usor, dar canta greu.  Poezia se deplaseaza din iatac in natura.  Un discurs sincretic.  Spatiul securizant: „varful de delisor”.  Poet al juxtapunerii.  Nesatiul familiei 180
VII. Gheorghe Asachi. Pactul de fidelitate cu un model literar (Petrarca) si cu un model erotic (Leuca – Laura). „A rezice” si „a insmalta”. Inceputurile poeziei intelectuale. Despre „estimea”, „ceimea”, „insusimea”, „asemaluirea” si „nestatornicia” lucrurilor. Asachi are si el un nesatiu al spiritului, dar nu are cuvintele potrivite pentru a-l exprima. Un inginer civic si un arhitect cu lecturi bune din Horatiu, Dante, Petrarca, dar si din Doamna de Staël, Ossian si Lamartine. Modelul italian. „Scoposul” moral al poeziei. O Laura eterna si slavita (Bianca Milesi – Leuca). Urmele clasicitatii in „Dacia umbroasa”. Patimile „incruzite” ale poetului livresc. Liszt ca simbol al orfismului. „Nopturnele” lui Asachi. Peisajele uscate ale discursului erotic. Meditatiile poetului si nasterea poeziei de reflectie, punctul forte al lui Asachi. „Frumoase teme intre cele luminate” pentru lira lui „umelita”. O reverie a smaltuirii si a naturii impodobite de clasicitati grandioase. Baladele si un blestem care prefigureaza Rugaciunea unui dac. Retorica unui spirit fondator bine chibzuit formulata intr-o limba de cabinet. Meditatia unui imbatranit poet (1839) ce pare scrisa de un G. Calinescu cu o suta de ani mai tanar; una dintre cele mai frumoase pagini confesive intr-o epoca profetica si inlacrimata 189
VIII. Vasile Carlova. „Mila” fata de lucruri. Poezia ca usurare a spiritului. O euforie a „dulcelui”. Amorul ca izvor de intristare. Petrecerea in singuratate. „Valea trista” si sentimentul securitatii. O evaziune si un esec 216
IX. Ion Heliade Radulescu. Trei verbe esentiale: a crea, a plasma, a edifica. Impacienta si lacomia acumularii. Poezia incepe cu treapta zero a existentei. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacra. Figura Parintelui si abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul in cele din afara”. Un obiect poetic „in sfada” si un subiect „in volbura”. Adoratia si greata fata de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele Targovistei. Ora indecisa a inserarii. „Fiintele aeriene” si peisajul celest. Tematica ascensiunii si a caderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex oedipian in lumea arhanghelilor si imaginea surparii universului. Nunta cosmica. Ordinea „adamiana”. Erosul heliadesc. Figura conjugalitatii. Zburatorul si originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensionala. Femeia si „misticul trianglu”. Delirul creatiunii, iarasi. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrapirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetateana, muza astrala si muza buclucasa 222
X. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumatate sincera. „A mari frumos”. Figura desavarsirii. Teama de anarhia limbajului. Cultul „stilului deslusit”. Inaltarea obiectului liric. Migaloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleasca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spatiul ocrotitor: schitul, cetatea in ruina, vesela vale. Variatia temporala, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura asteptarii. Florile si ingerii. „Prietesugul” si figura renuntarii cordiale. Figurile energiei si figurile dezolarii 262
XI. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simtualismul”. Spatiul bosforian. Violenta dulcelui si dalbului. O strategie a rasfatului. Figura „verguralului”. Sunul si prefumul. Gustul pentru pietrele pretioase. Amarantul, roza si crinul. O poetica a marii. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic si onomastic. Conrad si, inca o data, tema „taramelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simturilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seductiei. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborarea pe uscat si deplasarea spre nord. Discursul moral si patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „valmasagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de roua. Masa: locul si timpul meditatiei. Stanca si spatiul singuratatii. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural. „Rumeneala”, cartea de vizita a inocentei. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura „raptului”. Femeia la varsta canonica. Figura mistificatiei si a sacrificiului. Teroarea retoricii 291
XII. Universuri imaginare la 1850. Poeti minori. Pornind de la universul material al poeziei (G. Calinescu). Care lucruri sunt poetice si care nu sunt? (333) Punctul de vedere tematist. „Le dedans” povestit, sugerat, exprimat de „le dehors” (obiectele din afara); a cobori in pivnitele textului. (336) C.D. Aricescu si peisajele sale in care se intalnesc europeanul „boschet” cu „valceaua” autohtona. (339) Prezenta nimfelor si a femeilor belle: Sofia si Florica (Beatricele sale), Eliza, Lora, Elvira, Leonora... (341) Harpa bocitoare a lui Al. Sihleanu. Un ce nedefinit, eminescian, si „salbatica durere a tristului Byron”. Slavitul inger Sofia si „cruda [lui] tacere”. (343) Bolliac si gustul sau suspect pentru panorame cu „catedrale de talii uriase”, turnuri gotice, palate „titane, parlite, ruinate”. (347) Baronzi si recensamantul pestilor din lacurile dunarene. (349) G. Creteanu si cele doua muze ale sale. (350) Al. Deparateanu, un poet care imita „cosmarele diafanului Lamartine” si cultiva discret pe parnasianul Gautier. Daruri si amoruri: poezia ironica si poezia de fantezie. (357) Eliza lui I.C. Fundescu canta la clavir, iar poetul indragostit sta, bacovian, la picioarele ei. (369) Cerebralul Radu Ionescu si meditatiile lui despre „neant” si „marea frenezie”. Pianul si femeia bella care canta „in delir”, bacovian, „in limba cea cereasca”. Metaforele abisului si ale nemarginirii. Un poet care are idei bune despre principiile criticii literare. (370) Poetica suspinului si poetica profetismului. (372)
XIII. Vasile Alecsandri. Linistea, confortul si timpul rau. O recluziune productiva. Soba, focul, ceaiul si blana groasa: obiecte-refugiu, obiecte-ocrotitoare. Un jurnal de calatorie si o fuga din fata frigului. Starea de a scrie. O penetratie lenta, o supunere progresiva a lucrurilor. Scrisul nu cunoaste praguri. Caminul: spatiul securizant. Cabinetul si tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „departarii”. Tabloul, scena din natura si figurile spectaculosului asezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul maretiei in dezordine (Caderea Rinului). Un grandios tablou de intunecimi sublime (Grui-Sanger). O imagine a labirintului: „codrul fara viata”. Peisajele paricidului. Lunca si figura beatitudinii. Campia si reveria pustietatii. O tara imaginara. Pastelurile: o reverie pietrifianta, o poetica a imobilitatii. Peisajul feeric: reveria cristalizanta. Sensul monumentalului in natura. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spatiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimitatii si ale euforiei. O erotica enervant ingereasca. Erosul galant. Steluta si Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava Rosie). Aripa patata de noroi a ingerului 375
XIV <Megalografia> unei epoci de tranzitie. Universul poetic la 1870. „Poezia de salon”. Amurgul diminetii. (445) O generatie  de poeti care sufera de Weltschmerz. Patrunderea timida in poezie a modelelor germane. (445) „Directia noua” a lui Maiorescu si manierismul „poeziei de salon”. (449) Voltairianul Vasile Pogor traduce pe Baudelaire. (454) Nicolae Nicolescu si „plansul [lui] de vecinic doliu” (458); Nicolae Skelettti dedica versuri din Suferintele tanarului Werther (461). Agitatul Petrino si limba lui „nepeltica”. (463) Theodor Serbanescu si romantele lui sagalnice si resemnate. (465) Samson Bodmarescu – un eminescian in „amurgul diminetii. (469) Imitatori ai lui Heine. (476) O poetica a suspinului si a doliului. Suferinta ca o fatalitate „dulce si moale”. (476) Nicolae Volenti, alt imitator al lui Alecsandri. (481) Un loc mai bun trebuie sa-i facem in acest salon de poezie predominant galanta lui Dumitru C. Ollanescu-Ascanio. (481) Retorica diminutivarii continua la 1870. Odata cu Eminescu (cel din Venere si Madona si Epigonii –1870), incepe un nou moment liric, dupa acela dominat de Bolintineanu si Alecsandri. Dimineata poetilor romani se incheie... (484)
Repere critice 495
Postfata: O experienta critica totala de Alex. Goldis 511
Indice de nume 521



Anul aparitiei: 2014
Format: 14.7X20.5 cm
Nr. pagini: 536