Descriere - Confesiuni despre nevazut

O carte singulara, scrisa intr-un amestec de registre stilistice, ceea ce face dificila o departajare ca gen literar. Stilul confesiv se imbina cu elemente de psihologie cognitiva, psihanaliza, cu speculatii filozofice, cu trimiteri la biografismul autorului, ceea ce ne duce cu gandul la o radiografie ampla a cunoasterii umane in contextul realitatii imanente, intrucat autorul situeaza in centrul disertatiilor sale omul, in toata complexitatea lui. Apoi, urmarind firul prelegerilor elective, ne punem intrebarea daca descoperim dimensiunea transcendenta a omului, daca este cartea unui initiat ale carui demonstratii se bazeaza pe experiente personale sau daca nu cumva, din tot ce scrie, importanta sunt doar cunoasterea si dezvoltarea umana in spirala, autorul probandu-si competente de ganditor, filozof, psiholog, toate la un loc, cu intentia vadita de a oferi punti gnomice asupra enigmaticei constiinte umane.

Autorul isi incepe cartea printr-un truc prozastic, alegandu-si un interlocutor imaginar, in fata caruia isi dezvolta concentric ideile prin reluare de la un capitol la altul a ideii de cunoastere, cu toate umbrele si luminile ei.

Cartea pare, la prima vedere, un fel de Discurs asupra metodei al lui Descartes, in varianta moderna, poate chiar un alt Heidegger si continuand cu toata pleiada de ganditori ai secolului XX.

Fara indoiala, ne intrebam care este castigul acestei carti, in conditiile in care piata de carte explodeaza in carti intr-o asemenea maniera, cu preponderenta despre dezvoltarea personala, desi autorul ne avertizeaza, din capul locului, ca demersul lui n-ar avea nicio tangenta cu religia, cu dezvoltarea personala, nici cu practicile Yoga, nici macar cu halucinantele experiente samanice, exemplificand pentru fiecare minusurile, avantajele si dezavantajele pentru cunoastere.

Din punctul nostru de vedere, cartea este captivanta prin maniera persuasiva prin care noi, oamenii, volens-nolens, suntem conectati la Univers, ca exista o lume a constientului si a inconstientului, ca moartea nu este un sfarsit, ca traseul existential consta intr-un sir de metamorfoze, de avataruri, prin care fiinta umana se inalta in spirala, iluminandu-se cu cat dobandeste regasirea de sine, cunoasterea in toate misterele ei, eliberandu-ne de realitatea sociala, politica, istorica si, de ce nu, geografica. Aceasta ne subjuga, ne incorseteaza si ne limiteaza ascensiunea pe drumul cunoasterii de sine.

Autorul reediteaza, in mare parte, ideea platoniciana conform careia realitatea pe care noi o percepem este o reflectare a unei alte realitati nevazute, iar noi suntem copii fidele ale nevazutului. De-a lungul timpului, ideea lui Platon a fost speculata de filozofi, esteticieni, ganditori moderni, constituind chiar fundament in reflectarea artistica.

Manuel Savu sustine ideea ca dincolo de constiinta, dincolo de ceea ce creierul nostru proceseaza, recepteaza si reconstruieste lumea in mod subiectiv, in virtutea unei zestre native, exista o forta nevazuta in spatele nostru pe care noi insine n-o banuim decat in situatii-limita. Ne punem intrebarea daca ne ajuta sau nu in a ne descoperi ca entitate umana unica si inconfundabila, intrucat nu putem contesta faptul ca suntem determinati, nu numai biologic, ca limita de varsta, dar ceea ce se afla in afara noastra ne poate sugruma in asa masura, incat ne pierdem identitatea si ajungem sclavii pierzaniei, fricii, egoismului si propriului nostru orgoliu. Autorul gaseste solutia de a ne elibera de balastul ce se napusteste asupra noastra, alegand cunoasterea de sine, prin atragerea energiilor pozitive, rezumandu-se la trei forte care guverneaza Universul: Binele, Frumosul si Iubirea. Apoi, dezvolta in capitole distincte diferite tipologii umane, care cad victime unei realitati acaparatoare, facandu-i pe oameni sa traiasca intr-o vibratie joasa, condamnandu-se ei insisi la pierzanie. Iubirea a tot si toate este forta care ne propulseaza pe trepte de inalta vibratie.

Asadar, cartea lui Manuel Savu face o pledoarie pentru cunoasterea de sine, esentiala pentru a ne elibera de marasmul unei societati consumeriste. Ideea aceasta este reluata concentric in fiecare capitol. Ca omul este creatorul propriei realitati este un lucru unanim acceptat, problema este cum devine omul propriul lui stapan, urcand sisific, atingand Everestul cunoasterii umane? Manuel Savu ne ofera solutia: cunoasterea launtrica si nivelul de constiinta ridicat, astfel incat sa devenim ceea ce gandim pe o cat mai inalta treapta de vibratie.

Aceasta este calea spre spiritualitate in sensul soteriologic. Noi suntem calea propriei noastre inaltari, pare sa repete Manuel Savu. In noi stau puterea, credinta si izbanda, dar mai ales iubirea prin care ne zidim in interiorul nostru ca o Ana, prin iluminare, intru mister si revelare.

Eliberarea de trecut, de traume netezeste drumul, oferindu-ne forte compensatorii, redandu-ne noua insene ca intreg, cum e soarele, cu tentatia cercului, a rotundului, a perfectiunii, toate acestea ducand la vindecarea de tot si toate. Iata care este cheia acestei carti atat de necesare unui public larg.

Cartea ofera ceva in plus, acel ceva care o face unica prin biografism, intrucat in ultimul capitol, autorul are curajul sa ne povesteasca despre propriile experiente personale prin care a ajuns sa perceapa nevazutul: decorporalizarea, o forma de initiere pe care foarte putin oameni o traiesc, ceea ce da mai multa credibilitate acestei carti unice, nu numai prin confesiune, dar si prin potentialele empatii pe care le-ar putea dezvolta.

Un impediment ar fi insa stilul prea elevat, ceea ce ar restrange interesul la un public de elita. Solutia ideala ar fi fost ca aceasta carte sa ajunga la acei oameni care au nevoie, realmente, de cunoastere, intr-o lume ce pare sa ne subjuge si sa ne dizolve pana la anihilare.