Pe coperta: NDM (2017), detaliu, acrilic pe panza, artist vizual: Ana Pantea
„Prozele lui Cornel Nistea sunt dense si tensionate, par construite in jurul unui nucleu epic compact, expresie a unei experiente de viata traite, nu doar imaginate.” (Cornel Moraru)
„Proza aceasta, lipsita de artificiile genului, s-ar putea incadra in ceea ce teoria literara numeste autofictiune, prin impresia transmisa cititorului de abolire a frontierei dintre fictiune si non-fictiune, in sensul ca elemente biografice sunt deghizate in cele fictive si viceversa.” (Mircea Muthu)
„Autorul are puterea de a-si tempera spiritul confesiv in favoarea notatiei. Echilibrul si alternanta naratiei si descrierii apartin unui practician al epicului sobru.” (Aurel Pantea)
„Cariera lui Cornel Nistea sta toata sub semnul rupturii, aceasta fiind metafora obsesiva care informeaza, intr-un fel sau altul, tot scrisul sau suspendat intre un inainte si un dupa. Tudorel Urian vorbeste chiar despre un leitmotiv al socului, al bruscarii unei constiinte.” (Irina Petras)
„Afectivitatea este simtul la care apeleaza, in primul rand, Cornel Nistea, scrierile sale fiind, din acest punct de vedere, apropiate de poezie. Ca si in cazul poetilor, la autorul in discutie scriitura este, in acelasi timp, revelatie si traire afectiva a acelei revelatii.” (Tudorel Urian)
„A existat permanent un efort de vointa si travaliu, convins ca si in literatura se ajunge la performanta doar prin sacrificiul asumat al autorului, acela de a ramane mereu in spatele cortinei, in efortul sau de a se metamorfoza in narator si personaj. Creatia nu este astfel decat reflexul privirii fizionomiei sale intr-o nesfarsita galerie de oglinzi de mai buna sau mai proasta calitate, care refac experientele sale de viata si ale lumii din diferite epoci istorice. Altfel spus, cred ca literatura nu-i decat rezultatul revoltei sinelui in incercarea adeseori disperata de a-si lamuri controversele si de a scapa de obsesii, iar scrisul devine o supapa a defularii in speranta evadarii din captivitatea in care a fost incorsetat inca de la inceputurile sale, pentru ca, in final, sa poata spune: Scriu, sunt liber!...” (Cornel Nistea)
„Noul volum de proza al scriitorului Cornel Nistea, «Condamnati sa traiasca», este un roman tip fresca sociala, care prezinta imaginea Romaniei din anii de inceput ai instalarii dictaturii comuniste (1947-1950) prin prisma destinului tragic al membrilor familiei senatorului Paul Aron, odata cu imixtiunea Securitatii si a noului regim politic in vietile lor. O lume noua, reprezentata prin indivizi ciudati, brutali si needucati ii ia locul lumii vechi, traditionale, credincioase, respectuoase si educate, impunand o rasturnare maladiva a valorilor morale, o turnura socanta a gandirii si evaluarii sociale si turnatoria ca principiu de viata. Autorul a trait, a cunoscut si a documentat, in acelasi timp, perioada istorica pe care o descrie atat in aceasta carte, cat si in altele deja publicate, scopul romanului fiind ca prin intermediul instrumentelor literare, estetice si psihologice pe care le ofera literatura de tip document, cititorii sa cunoasca istoria, dar si sa inteleaga mai bine prin ce au trecut oamenii care au trait in acele vremuri pentru ca astfel de situatii sa nu se mai repete. Cu acest titlu, literatura romana castiga un nou reper tematic intr-o posibila bibliografie literara dedicata dramelor si mutatiilor sociale pe care le-au adus instalarea dictaturii proletariatului si a «democratiei populare», himerele delirantei propagande comuniste, ipocritele idealuri ale «omului nou» comunist, nationalizarea mosiilor boieresti si colectivizarea agriculturii intr-o Romanie deja secatuita de doua razboaie mondiale si dictatura militaro-fascista antonesciana.
Romanul «Condamnati sa traiasca» a lui Cornel Nistea devine, astfel, romanul exclusilor social din Romania anilor 1947-1950 si al selectiei omului de catre «omul nou» comunist (aparut in peisajul secolului al XX-lea european dupa «omul nou» fascist, nazist si legionar), acesta fiind considerat de ideologia proletara a democratiei populare exponentul viitorului si aparatorul ideal al bunastarii si fericirii intregului popor.» (Alina Hucai)
„Arestarea ei avea sa fie o simpla formalitate, iar in prima sedinta de analiza a biroului politic revolutionar, autoritatile declarara ca, prin divulgarea a inca unui dusman al poporului, s-a facut un pas urias pe calea victoriei depline a socialismului si comunismului in „minunata si infloritoarea, fara de egal, iubita noastra patrie.
Doua saptamani mai tarziu, statul a confiscat proprietatile lui Dumitru Savu a lui Novac si Anei si i-a deportat intr-un lagar de munca fortata din Baragan, iar fiul dusmanei poporului a fost dat in grija unui orfelinat.
De acum, autoritatile revolutionare au purces cu si mai mult elan la lichidarea proprietatii private, la adunarea micilor gospodarii taranesti in marea gospodarie a tuturor, sub lozinca: „De buna voie si nesiliti de nimeni, totul al meu si al tuturor!”.
Ca intr-o noapte cu luna plina, dupa un chef al comitetului revolutionar, Supremul Flamura Rosie sa fie vazut plimbandu-se prin curtea cladirii cu pumnii stransi, clamand:
– Banuiam eu! Niciodata nu se stie sub ce straie se ascunde dusmanul poporului, apoi scrasnind din dinti: Vigilentaaa! Vigilen-taaaa!...” (fragment din roman)