Descriere - Cineva ma cauta prin viata mea

Este o carte a unui om care si-a ridicat privirea spre Cruce si l-a vazut pe Omul rapus de truda de a ne deschide inimile. Pe Domnul Iisus il cauta ranile poetului, caci numai El le poate adanci, atat de mult, incat dupa lacrimi si sange sa curga din ele Lumina.

Scrie pentru prieteni carora doreste sa le aminteasca ca numai Iisus a deschis ochii orbilor. Lumea e un abator care transforma viata in povesti. Hristos este cel care preschimba prin jertfa Sa de pe Cruce povestile in viata. „In fiecare tanar doarme un print / si-n fiecare fata o domnita; / caci in adancurile inimii noastre suntem de cea mai buna vita“.

E omul, as indrazni sa spun, care invata inimile sa zboare dincolo de moarte, ca unul care a gustat din iubirea lui Dumnezeu. A primit cuvintele lui Hristos, apoi Trupul si Sangele Lui. Incearca sa dechida ochii semenilor sai odata cu copertile acestei carti.

„Viata mea a fost / o intrebare fara cuvinte / o durere fara trup, / un dor fara suflet, / o calatorie fara sfarsit / in jurul inimii, / pana am luat din Potir / Trupul si Sangele / lui Dumnezeu / si m-am facut om.“

Pentru autor, Ortodoxia nu e altceva decat calatoria launtrica prin care sufletul tau ajunge la cel pe care il strangi in brate. Biserica este o clepsidra in care prin ranile lui Iisus vesnicia curge din inima lui Dumnezeu in inima oamenilor.

Parintele Constantin Sturzu, in Cuvantul inainte, denumit Predoslavie la un manual de trezvie (acrostih), afirma: „Marius Iordachioaia nu e poet, ci / altar, la care se aduc - prescura -, / ranile lumii, ca sa invatam a liturghisi cu ele / iubirea ce-asculta soptit, / urlete celor orbi, schiopi, surzi / sau, mai ales, ale celor care-au mutit… Da. Marius Iordachioaia nu-i poet, nici / altar: e proscomidiar“.

Multi fac milostenie cu banii lor, unii chiar si cu bucata lor de paine. Dar putini cu ei insisi. „In dar ati primit, in dar sa dati“ nu e un privilegiu moral, ci legea duioasa a vietii. Ochii lui Marius Iordachioaia ii cer lumina, plamanii ii cer aer, inima ii cere dragoste, mintea, adevar, sangele vrea Sange si trupul lui ii cere Trup. Din talpi pana in crestet e numai rugaciune si multumeste pentru viata coplesitor de bogata pe care a primit-o scriind poezie, poezia fiind o intalnire cu Dumnezeu care i-a infipt degetele in urechi ca niste piroane in trupul tristetii. Gustul de dragoste al Vietii il cauta prin viata sa. Il asteapta la coltul fiecarui gand, pe calea cuvintelor, in casa fiecarei fapte, iertand si vindecand totul neincetat. „Numai cu numele Lui / bataile inimii mele / au inceput sa smulga spinii si cuiele / din Trupul / vietii noastre.“

Va invit sa cititi poeziile si sa reflectati la faptul ca: „pe pamant / ajungi / prin Cer / la oameni / prin / Dumnezeu / si la tine insuti / prin lepadarea / de tot / sinele /. Aceasta e Calea Vietii Vesnice.“ Hristos, de doua milenii incoace, incearca sa ne spuna, cu toate bucuriile si durerile noastre, ca traim fara inima. Spunem o gramada de vorbe si viata tace. Facem o multime de gesturi si viata ramane nemiscata. Ne consumam in nenumarate idei si proiecte pe care viata nu le urmeaza. Dar cand un om zdrobit isi sprijina fruntea neputincioasa pe Cruce simte cu uimire ca pe obrazul lui au inceput sa curga lacrimile vietii.