Descriere - Voia semnelor

Carmen Ciornea – Voia semnelor (editura Rocart, 2021): CICATRICILE CERULUI PERSONAL - Aceasta este definitia lirica a poeziei pe care ne-o propune Carmen Ciornea. O poezie contorsionata, cu trasee  metaforice imprevizibile, osciland intre caldura sangelui si abstractia conceptelor. (…) Autoarea pare a scrie mai ales pentru sine, ca un exercitiu de auto-limpezire spirituala. Nu este deloc o poezie „la moda”, nici virtuozitati textuale, nici coborarea vocabularului si a ideii in cotidianul sulfuros, nici dezlantuire imaginativa, nici preeminenta obiectului, a locului, a peisajului opresiv. Este pur si simplu o poezie de meditatie, de un romantism continut pentru ca o anume ruptura de planuri care se cauta, vor sa comunice, se face permanent resimtita. Nuantele sententioase sunt numeroase, se vrea o poezie conceptuala, nu una a visceralului. Una a inaltului si nu una a scufundarii in abisurile inconstientului. (…) Volumul acesta de un echilibru echinoxial intre lumina si intuneric este un bun indemn la a medita asupra dialogului fundamental care ne edifica in calitate de fiinte ganditoare si visatoare, cele doua axe cruciforme ale poeziei de fata. (extrase din postfata volumului semnata de scriitorul Christian Craciun)

Intru voia Sa

Fost-am mare

si marirea m-a decazut –

fi-va semn al smereniei.

Fost-am frumoasa

si frumusetea m-a uratit –

fi-va semn al curateniei.

Fost-am bogata

si avutia m-a saracit –

fi-va semn al milosteniei.

Fost-am invatata

si ratiunea m-a depersonalizat.

Faca-se voia Sa!

Vindecari

Sunt dureri ce nu se plang,

nici nu se striga.

Sunt dureri ce trebuie

traite doar in tacere.

Sunt dureri al caror pret

se masoara in timpul

vindecarii ranii.

Sunt rani incrustate-n

memoria absentei ce

nu se vor vindeca nici-

odata complet si nici

nu se vor arata ochiului din

afara.

Sunt rani al caror pret

se masoara in altitudinea

demnitatii eului.

Sunt rani ce trebuie

traite doar ca binefacere.

Sunt rani ce nu se plang,

nici nu se striga –

pavaze la

fereastra inimii impotriva

altei rani.

Poem tras de curent

Frig fara tine –

ai uitat la plecare

sa inchizi cerul.

M-am uitat

Sa nu ma-ntrebi de cand sau de ce astept.

Mi-e teama. Am uitat

in paragina peronului acesta zgariat de memorii

taina

frunzei cu copac

aripilor cu pasare

cuvantului cu eu.

Devin

frunza

aripa

cuvant

din povestea ramasa nespusa.