Completați adresa de email pe care doriți să primiți notificarea
Produs: Poezii
Descriere - Poezii
Cu ocazia aniversării a 80 de ani de către Geo Dumitrescu, editura Curtea Veche a publicat ediţia completă şi definitivă a Operei sale poetice (Aritmetica, Libertatea de a trage cu puşca, Furtuna �n Marea Serenităţii, Aventuri lirice, Nevoia de cercuri, Jurnal de campanie, Africa de sub frunte). Cartea este �ngrijită chiar de autor şi are o prefaţă semnată de Eugen Simion �n care este confirmată valoarea creaţiei lui Geo Dumitrescu: Geo Dumitrescu şi-a format, �ncă de la �nceput, un stil, şi stilul său poetic s-a impus. Este stilul unei generaţii şi stilul unei personalităţi care refuză să se clasicizeze, să se ia – cum se spune – �n serios, făc�nd opoziţie literaturii din interiorul literaturii. Prin acest continuu exerciţiu al contestaţiei, stilul, ca şi omul, refuză să �mbătr�nească. Geo Dumitrescu este unul dintre poeţii cei mai importanţi după război.
Fiecare capitol al cărţii este �nsoţit de desenele şi facsimilele din manuscrisele autorului. Lucrarea mai cuprinde un indice alfabetic al poeziilor, referinţe critice şi nota autorului: Ediţia de faţă, pe care o prezintă Curtea Veche, distinsă editură cu afinităţi mateine, �ntr-o ţinută aleasă, cordială şi aluziv-omagială faţă de iminentul nimb octogenar (dar şi optzecist, oarecum!) al autorului, este desigur un fapt de istorie literară. (...) Criticii, de altfel, sunt convocaţi şi de data asta, �n anexa cărţii, ca un preţios auxiliar al lecturii
Eugen Jebeleanu : Poeţii adevăraţi poartă, uneori fără măcar să ştie, c�te un semn. Semnul li-este săpat �n inima. El poate să fie, ca la Poe, un corb, ca la Eminescu, o faptură ciudată cu faţă scăldată �n pletele nesf�rşite ale Melancoliei (...). Poet adevărat fiind, Geo Dumitrescu �şi are şi el semnul său. Semnul acesta (...) este, fără doar şi poate, Cercul. Cercul, simbol al �mplinirilor armonioase, al zborului fără oprire. (...) Toate splendidele izvoare ale inspiraţiei sunt captate şi folosite de Geo Dumitrescu pentru a �nfrumuseţa, spăl�nd de ceea ce este impuritate, faţa Omului. (...) Pentru că, mi se pare, poezia trebuie să-ţi facă nu numai plăcere, ea trebuie să-ţi dea şi �ncredere �n voinţa omului de a ram�ne Om. Chiar dacă inima ia, şi nu o dată, forma lacrimii, traiectoria zborului ne�ntrerupt trebuie apărată. Cu orice preţ. E ceea ce face Geo Dumitrescu.
Dragoş Vr�nceanu: Poeziile din Libertatea de a trage cu puşca au sărit peste suprarealism ca peste nişte focuri aprinse de copii bătr�ni, şi cu o fericită bărbăţie precoce, s-au luat la tr�ntă cu lucrurile aşa cum sunt şi �ndeosebi cu războiul.
Perpessicius: �ntr-un ciclu, Furtuna �n Marea Serenităţii, cu titlu imprumutat s-ar zice, ortografiei selenare, Geo Dumitrescu adună laolaltă multe din cele mai frumoase şi mai complexe poeme de iubire ale lirismului nostru, ceea ce spune �ndeajuns, dacă punem la socoteală şi v�rsta acestui lirism, şi calitatea lui.
argumente �mi curgeau pe t�mplă...
Ne salutam aşa: mai �nt�i aşezam m�na
pe obrazul ei, apoi o mutam uşor
pe obrazul meu, aduc�nd �ntre degete
un fir de răcoare. Prin asta,
temperaturile noastre deveneau egale,
apoi, din nou le făceam să difere
alerg�nd unul prin celălalt...
Treceam prin lungi coridoare de umbră,
prin grele urcuşuri
şi bucurii tulburi şi galbene,
apoi ne-ntorceam
�n căderi libere, ameţitoare,
despovăraţi de timp şi de trupuri,
tăcuţi şi albi...
Anul apariţiei: 2000
Nr. pagini: 312 / Format: 13 x 20 cm, ediţie de lux, cartonată
Coperta: Dan Stanciu
ISBN: 973-99592-9-6
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi
permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi
diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor
acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 7 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.
Editura Curtea Veche - Oaze de Cultura si Cunostere
Editura Curtea Veche este un lider pe piata editoriala din Romania, dedicata promovarii literaturii de calitate si educatiei printr-o gama variata de titluri. Cu un portofoliu care include romane, lucrari de non-fictiune, carti pentru copii si manuale scolare, Curtea Veche isi propune sa inspire cititorii de toate varstele.
Carti care conteaza
Prin colaborarea cu autori renumiti si emergenti, Editura Curtea Veche ofera lucrari valoroase care reflecta diversitatea gandirii si culturii contemporane. De la clasici ai literaturii romane la autori straini de renume, fiecare volum este ales cu grija pentru a oferi cititorilor o experienta unica si imbogatitoare.
Promovarea Lecturii
Editura Curtea Veche nu doar publica, ci si promoveaza lectura ca o forma de dezvoltare personala. Prin campanii de educatie si organizarea de evenimente culturale, ne dorim sa incurajam pasiunea pentru carti si sa facem literatura accesibila tuturor.
Alege Curtea Veche - Cumpara Carti, Gaseste Inspiratie
Fie ca esti un cititor pasionat sau in cautarea cadoului perfect, Editura Curtea Veche te invita sa descoperi universuri diferite prin paginile cartilor noastre, promovand astfel o cultura a lecturii in Romania.
Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.
Am inteles