Descriere - La cules de ingeri

[...] dacă lucrurile ar sta doar astfel, ?n frumuseţe, eufonie, solaritate de freamăt pur, numai ?n alinturi, candori şi plinătăţi, totul ar deveni nu at?t monoton, c?t fals. Adevărul este că, răzuind strat după strat palimpsestul, vom putea citi textul originar ca pe o monografie a neliniştii (nu Angst, ci inquietude). "Mi s-a spus să te caut,/ Nu să te găsesc", sună un final de poem al Anei Blandiana, iar Sensul (altfel, adică barbian, spus, drumul "după melci") nu se lasă prins dec?t at?t c?t să scape. "Jos, ?n vraful de foi ude", "zidul de var" nu ?nvie dec?t pentru a se pierde din nou, dar pentru "ungherul ad?nc" al g?ndului, abia "morm?ntul de foi" şi cornul făr?mat transformă c?ntecul (simplu) ?n desc?ntec. Sub "?nzăuatul argint" din cuvintele Anei Blandiana se ascunde adeseori, fragil dar ameţitor, semnul de ?ntrebare, dincolo de faldurile catifelate palpită neliniştea, incertitudinea, şi ceea ce primează este tocmai voinţa de exorcizare, sau, mai degrabă, de estetizare a acestora.[...]

Şi dacă pentru Ana Blandiana poezia este, cum ?nsăşi afirmă,o "?naintare logică din cuv?nt ?n cuv?nt, p?nă ?ntr-un loc ?n care sensul se deschide deodată neaşteptat deasupra golului", ?naintare al cărei sens este "această realizare a golului de dedesubt, această emoţie bruscă ?n faţa hotarului asumat, această oprire, mai revelatoare dec?t continuarea inconştientă a drumului pe deasupra prăpastiei" - atunci proza reprezintă tocmai ?naintarea conştientă a drumului, prefer?nd ?ntotdeauna miraculosului "?ntrebările fără răspuns din care (acesta) se naşte ?n cele din urmă".

Dan. C. MIHĂILESCU, revista Ateneu, 1987.


Gestul de-a scrie constituie pentru Ana Blandiana un act existenţial definitoriu, un destin la care a fost "condamnată" dar pe care şi l-a asumat, o formulă de echilibru "?ntre perfecta, precara materie şi spiritul fragil, de ne?nvins", statutul ei ontologic, o modalitate catexochen a ceea ce poeta ?nţelege prin o ?nflorire a verbului a fi", o armă eficace de o exagerată simplitate a unei conştiinţe "neliniştită de fragilitatea libertăţii sale" opun?ndu-se cu obstinată demnitate ofensivei devoratoare şi mutilantă a tehnolatriei, reificării, a ipostazelor lui a avea ("orice posesie e o dependenţă"). Se ?nt?mplă uneori ca o scriitură augustă să disimuleze o pernicioasă inconştienţă existenţială. Dar fumisteria stilistică nu poate dura la infinit, p?nă la urmă ?şi deconspiră ipostaza de sordidă incurie etică. La Ana Blandiana scriitura nu e, dimpotrivă, dec?t expresia "publică" a unei intimităţi genuine, de o distincţie şi integritate morală "sans reproche". Ana Blandiana nu experimentează, nu mimează scriituri, ci stilul o reprezintă, ţ?şneşte spontan, dar egal cu sine, fără note disonante, din ad?ncul unui suflet "setos de durată şi amintire", ca unicul sens care i-afost oferit sub soare.

Radu ENESCU, revista Familia, 1988.


FRUMUSEŢEA MEA ?MI FACE RĂU

Frumuseţea mea ?mi face rău,
Mai necunoscută dec?t luna
Trec?nd din oglindă-n oglindă,
Din apă ?n apă.
Icoană ?ntruna,
Fără să se desprindă,
Dar fără să-ncapă
?ntreagă ?n somn.
Trec?nd din lume-ntr-altă lume
Ca şi cum
Aş fi tot eu
Dar mai de fum,
Anume
Ca să răm?n icoană
Totdeauna,
Inexistentă ca ?n apă luna.

An de aparitie: 2002
Numar pagini: 360
ISBN: 973-8358-21-9