Curgand din Miaza-Noapte, zbarcita, larga, arsa,
cu veacul si tacerea in goluri verzi se varsa.
O simti cum vine parca din moarte si uitare,
ducand sfasietoarea vecie in spinare.
Rar, cate-un damb clipeste din geana sub un nor,
sau schioapata, departe, un pom intr-un picior.
Clocite, smarcuri negre spre zariste se lasa,
fierbandu-si mormolocii sub lintita vascoasa.
E-n tot o deznadejde, o dezolanta sila...
Cad din vazduh, bolnave, mari pasari de argila,
si linistea se casca, setoasa, c...