Descriere - Colectia Corpus Eminescu

Autori: Mihai Cimpoi, Victor Craciun, Dan Grigorescu, Ion Rotaru, s.a.

Va oferim un CORPUS EMINESCU in NOUA volume:
1. PURURI TANAR.Dedicatii lirice
2. INFASURAT IN MANTA-MI. Memorialistica
3. STEAUA SINGURATATII. Efigii si secvente literare
4. PROPRIUL VIS. Prefete definitorii la volumele Eminescu
5. PE MINE MIE REDA-MA. Contributii istorico-literare pana la 1939.
6. PE MINE MIE REDA-MA. Contributii istorico-literare intre anii 1940-1999
7. FOCUL MEU. Imaginea lui Eminescu in arte, medalistica, filatelie
8. MA TOPESC IN FLACARI. Dialoguri cu eminescologi din lume
9. PESTE NEMARGINIREA TIMPULUI. Cele mai frumoase traduceri din Eminescu in 64 de limbi.

Doi cunoscuţi eminescologi, Mihai Cimpoi şi Victor Crăciun, au pus la cale, ?n complicitate cu un editor destoinic şi inimos, Anatol Vidraşcu, editarea unui CORPUS EMINESCU ?n zece volume a operelor şi, fragmentar, a scrierilor despre el. Ei se g?ndesc la anul 2000, c?nd s-au aniversat 150 de ani de la naşterea "poetului fără pereche", cum i-a zis unul dintre contemporanii săi, sau a "omului total al culturii noastre", cum i-a zis altul. Primul volum din această nouă serie, pe care ?l ţineţi acum ?n m?nă, a apărut ?ntr-un moment ?n care poetul naţional primeşte un nou val de contestare (al c?telea?), din partea unor tineri versificatori şi ideologi europenişti care, foarte siguri pe estetica lor, declară ritos că "poezia lui Eminescu nu mă ?nc?ntă, de fapt nici nu există pentru mine" sau "poetul ?nsuşi era ceva inert şi ridicol, ca o statuie goală pe dinăuntru şi cu dangăt spart", ori, şi mai limpede, "poezia lui Mihai Eminescu mă lasă rece" şi "proza lui Eminescu mă lasă rece, este sub nivelul minimei lizibilităţi [...], arată la fel de sec ca o carte de telefon versificată" şi alte asemenea propoziţii scandaloase pentru spirit. Justificarea pe care o dau unii acestor reacţii de neimaginat ?ntr-o cultură normală este că de multă vreme Eminescu a fost subiect protejat, mistificat, zidit ?ntr-un cult paralizant de manualele şcolare şi de ideologia totalitară. A venit vremea să-l citim cum trebuie, spun ei, şi să dăm deoparte scutul de protecţie care ?mpiedică dreapta evaluare critică...
Eminescu a fost, ?ntr-adevăr, obiect de cult ?n şcoală, nu de azi, de ieri, ci de multă vreme, şi, iritat, G. Călinescu se ridica ?n anii '30 ?mpotriva acestui spirit mistic care ?nsoţeşte pe autorul Luceafărului şi care face din el un monstru de erudiţie şi ?nţelepciune ?n toate domeniile spiritului, de la indianistică la matematică şi fizica teoretică. Lauda perpetuă, nediferenţiată, triumfalist este tot at?t de nefastă pentru destinul unui mare poet ca şi negaţia şi zeflemeaua perpetuă, şi singura metodă de a dovedi preţuirea noastră este de a-i citi ?n spirit critic. Nu trebuie, cred, să intrăm azi ?n panică şi să facem un sindrom depresiv dacă trei sau patru juni necopţi la minte, dornici să se afirme, ne anunţă solemn că Eminescu a devenit pentru ei ridicol şi că poezia lui ?i lasă completamente rece. Să-i lase, nu-i o mare catastrofă naţională, ?n toate timpurile şi ?n toate locurile se găsesc şi se vor găsi ?n continuare indivizi care vor face indecenţe pe statui şi vor spune că marii poeţi sunt perimaţi. Vor veni ?n mod sigur alţii mai luminaţi şi mai talentaţi, care vor descoperi că statuia lui Eminescu nu este goală şi că sunetul liricii sale este plin şi armonios... Ar fi o mare eroare dacă ne-am apuca acum să dovedim celor care ?l contestă că Eminescu este un mare poet şi că poemele sale plac şi azi celor care ştiu să le citească... Istoria literaturii rom?ne arată că asemenea refuzuri se ţin lanţ ?n secolul nostru şi că marii creatori au fost mereu v?naţi, insultaţi, minimalizaţi. Să ne consolăm cu g?ndul că absurdităţile mor tinere şi singure şi că nu toţi cei care le debitează vor intra ?n istorie.
Eminescu nu trebuie, ?n consecinţă, apărat nici cu exces de zel, nici cu indignare, pentru că, se ştie, un poet care trebuie sprijinit este pe cale să cadă. Ceea ce nu este cazul lui Eminescu. El trebuie doar publicat sistematic şi comentat ?n spiritul adevărului estetic. Este suficient. Superlativele nemăsurate l-ar umili tot at?t de mult ca şi insultele celor care, neav?nd gust estetic şi nici bun simţ, ?i contestă orice valoare. Geniul se protejează singur, prin opera sa. Eminescu rezistă oricărei analize critice serioase şi, cum a dovedit timpul scurs de la moartea lui, el iese mai pur şi mai puternic din succesivele negaţii la care este supus de spiritul nostru d?mboviţean c?rtitor şi nestatornic. După proletcultiştii care nu acceptau din el dec?t Viaţa şi prima parte din ?mpărat şi proletar, iată vin acum ?n forţă europeniştii postdecembrişti care nu mai acceptă nimic din scriitorul devenit pentru noi, rom?nii, un mit naţional. Vor trece şi ei, aşa cum au trecut ce-i dinainte, ?nsoţiţi de aceeaşi glorie...
Criticii literari, tineri sau v?rstnici, au altceva de făcut ?n acest răstimp: să-i recitească poemele şi prozele şi să pregătească noi sinteze ?n funcţie de sensibilitatea estetică a timpului nostru. Ce ne place şi ce nu ne mai place, azi, din Eminescu şi, mai ales, de ce? Iată ?ntrebarea la care trebuie să răspundă spiritul critic autentic. El nu trebuie să se lase niciodată timorat de cei care, incapabili de a ?nţelege cuprinderea şi paradoxurile unui mare spirit, ?l contestă ?n chip prostesc şi vehement pe Eminescu, un poet ?n care ei nu văd nimic. Un proverb Zen ne spune ?nsă că, dacă nu auzi şi nu vezi nimic ?n Univers, de vină nu este Universul. De vină este cel care nu are urechi să audă şi ochi să vadă...

An de aparitie: 1998
Numar pagini: 560
ISBN: 973-9355-24-2