Descriere - Cantecele unui Derbedeu - Ovidiu Niculescu

Multi dintre artistii insirati mai sus si care imi sunt idoli nu au trait in epoca "selfie" si totusi "fotografiile" simtirii lor, chiar daca prea sepia pentru unele gusturi, sunt inca foarte clare, pline de patima, de disperare, de iubire, de revolta, de suferinta, de inteligenta, de melancolie, de filosofie, de inaltime dar peste toate raman frumoase din mereu in mereu. Tehnologia lor nu era iPhonul si camera cu "n"-spe mii de pixeli ci calimara cu cerneala si chitara de lemn. Fundalul nu le era asigurat de nicio atractie turistica mediatizata ci de foaia alba de hartie.


Avantajul e clar de partea internetului si al aplicatiilor pentru orice, al butoanelor pentru tot, al vacantelor exotice, al masinii 4x4, al dietelor vegane, al terapiei psihologice, al orelor de yoga si tot asa, avantajul e clar de partea noastra, a celor de azi. Se cuvine asadar o intrebare retorica: Atunci cum de nici eu, omul modern, exact ca si Eminescu, nu credeam sa-nvat a muri vreodata? Cum de si eu, homo ultra-tehnologicus, ma trezesc adeseori implorand nepasarea sa-mi redea linistea?

Va invit asadar cu drag, impreuna cu versurile si cantecele mele, intr-o calatorie interioara care, desi personala, sunt convins ca multi se vor recunoaste in ea.

Suntem diferiti caracterologic, mental, emotional, spiritual, interpretam diferit viata dar drumul e mereu acelasi. In calatoria de la nastere la moarte toti iubim si inselam, toti speram si tradam, toti construim si daramam, toti suntem oameni.

Cu speranta ca va pot aduce un zambet si o lacrima prin cantecele mele va doresc tuturor sa fiti iubiti dar mai ales sa aveti sufletul usor.


Ovidiu Niculescu


Fragment din carte:

DESERTUL SAHARA

Ea poarta in ochi desertul Sahara
Cu tot cu cei patruzeci de hoti
Dune de aur pictate de luna
Iubirii supuse din o mie si una
De zile nu doar de nopti.

Ea poarta-n priviri nisipuri miscatoare
Nevazut n-am pe unde sa trec
Caci imediat le incarca si mai tare de miere
Cand le vad negresit cad in ele,
Negresit nu-mi mai vine sa plec.

Ea poarta pe sub pielea de matase
Vana de pur sange arabesc
Nervi de seic intelept, fara frica
Ce nu-si pleaca fruntea ci mereu si-o ridica
Natural de mandru, firesc.

Ea poarta-n miscari pe Fata Morgana
Plina de nuante si de mister
Ea e femeia de vant si de soare
Ea e pofta mea nesatula de mare
Si desigur de cer.

Ea poarta incantatii in tacere
Peste mine se face stapana oferind
Ascultare, intelegere, zambet si lumina
Caci ea alege mereu sa ramana senina
Si armonioasa iubind.

Nr. de pagini : 120
Anul aparitiei : 2017