In poemele lui, Stefan Bolea taie destul de adanc in carnea lumii, exact cum se lauda in arta poetica din finalul volumului. Vizionarismul de-o claritate fara cusur in eseuri devine, in poezie, o apocalipsa notata din perspectiva unui spectator mizantrop si un cantec despre detaliile prozistice ale mortii generale. Imaginatia lingvistica, gustul apoftegmelor ori luciditatea discursului se afla intr-un acord discret cu emotia unui barbat peste care trec, in gasti compacte, motociclisti, soferi de...