Descriere - Amintiri (Marin, Daniela)

Un rasfat al zborului – Alice Valeria Micu:

Desi intitulat extrem de simplu „Amintiri”, volumul Danielei Marin este mai mult decat o colectie de  rememorari  afective ale trecutului, puse sub semnul poeziei, asadar al transformarilor succesive. In fapt, Daniela Marin recompune fragmentar niste raspunsuri, asa cum facem cu totii atunci cand credem ca ne amintim o secventa, o persoana, o stare, insa nu facem altceva decat sa evocam senzatia pe care am avut-o atunci, alterata de toate evenimentele ulterioare.

„De ce tot zbor?” este titlul grupajului initial si primul reflex este acela de a privi textul sub semnul unei imagini poetice supraexpuse, asadar greu de adus in actualitate cu valente inedite. Profund metaforica, poezia Danielei Marin sta in zodia liricii de dragoste, cu un patetism de care nu se sfieste, ci il exhiba, dar nu ca o autoexorcizare, ci mai degraba intr-un act pacifist de impacare cu sine, de acceptare a tuturor ranilor cu care se iese dintr-o iubire.

O poeta a memoriei in stare acuta - Liviu Antonesei:

Daniela Marin este o poeta foarte buna – sensibila si cu un excelent simt al articularii lirice –, dar este si una exagerat de discreta. Din fericire, ca autoare de teatru si de spectacole de teatru, dar asta numai prin firea lucrurilor, nu prin cea proprie, trebuie sa se si lupte uneori cu discretia aceasta si, ca efect secund, asta o poate ajuta si pe poeta.

...

In fapt, cum am descoperit acum vreo patruzeci de ani – si nu am gasit pina acum argumente contrare –, prin raportarea la timp, care este o dimensiune esentiala a vietilor noastre, daca nu cumva este viata insasi, exista trei feluri de poeti, trei naturi lirice, daca dorim sa sune mai pretios. Sint poetii care par fixati in prezent, iar poezia lor se manifesta ca numire, unii fiind veritabili logotheti. Altii au privirile atintite spre viitor, iar poezia lor este invocatie, nu de putine ori profetie. In sfirsit, exista poetii, sensibili si adesea melancolici ai trecutului, poezia acestora fiind evocare. In cazul lor, memoria, involuntara si afectiva de buna seama, pentru ca despre poezie este vorba aici, nu despre memorialistica, functioneaza ca motor liric, proton kinoun/ kineoun akineton esential. Nu am dubii ca o astfel de poeta este Daniela Marin – si nu doar in acest volum, ci in toate volumele pe care i le-am citit. De altfel, pe linga poeziile inedite din carte – ciclul inaugural, De ce tot zbor? – autoarea include, in final, si mai multe poeme din volumul din 1999, „revizitate” cum spune ea, volumul Ea. In ce priveste continuitatea de viziune in privinta raportarii la timp nu sint dubii si nici nu cred ca aceasta ar fi efectul „revizitarii”. O sa-mi reprosati ca autoarea frecventeaza si celelalte dimensiuni ale temporalitatii si o sa va dau dreptate! Dar eu vorbesc despre dominante. Si, in al doilea rind, fac precizarea ca raportarea cu pricina se face tot din trecutul privilegiat.

...

De ce tot zbor?,  se intreaba Daniela Marin in primul ciclu al volumului. Exista un raspuns complicat si nu am puterea sa-l formulez, dar exista si un raspuns scurt, clar, limpede, direct – pentru ca, pentru cel care s-a obisnuit cu zborul, cel mai greu lucru este sa nu zboare! Iar eu, cititorul, promit sa urmaresc zborul acesta mai departe, sa-i astept semnele sale scrise. Si asta oricit ar incerca sa si le ascunda!

15 August 2017, in Iasi 

Si versurile-Amintiri sunt zborul prin care ne putem izbavi iubirea de uitare - Alexandrina-Carmen Ene:

Desi ar putea parea o delimitare artificiala, exista texte de care te apropii mai degraba cu inima si texte de care te apropii mai curand cu mintea. Versurile din prezentul volum stimuleaza o lectura din centrul fiintei care recunoaste emotiile starnite de clipa in doi. Doi care simt sa fie unul, desi nu stiu cum sa devina iubire fara de anularea oricarei forme de individualitate.

Tentatia de a intrezari chipul autoarei printre randuri este un exercitiu care la nivel de arta se poate dovedi nu numai reductionist, dar si periculos. Artistul este mai mult decat biografia sa, desi paradoxul este ca exista un text latent al biografiei in orice creatie literara. Prin urmare, exercitiul de interpretare din paragrafele urmatoare ignora divanul, dar in acelasi timp se doreste a fi si un fel de transcriere bruta a unor impresii, cat mai nepervertite de insistenta asupra analizei. Sa las insa peregrinarile pe taramurile versurilor de iubire sau de ne-iubire sa-si astearna ecourile in si prin cuvinte despre... Amintiri... ale chipurilor pe care iubirea le-a schimbat de-a lungul experientelor de a fi doi, una/unul, din nou doi...

La nivel stilistic, versurile recurg la asocieri inedite de imagini, iar metaforele au seva si trup, parca tipa esenta trairilor prin porii silabelor care le alcatuiesc, pentru ca apoi sa zboare spre inimile care se pot deschide sa le primeasca. Transpun viul unei experiente care se retraseaza prin rememorare pentru a exorciza zilele de orice ispita a lipsei de sens. Revizitarea tematica a iubirii, timpului, zborului, caderii, naturii traite osmotic, asigura liricului doza de nemurire pe care cuplul real nu si-o poate asigura.

Spre o lectura cu sensuri nebanuite, Alexandrina-Carmen Ene