Descriere - Alea jacta est

Crez 
Arata mi urmele lasate prin lume, 
Calatorule. 
Desfata mi urechile cu vorbe mestesugite, 
Vorbitorule. 
Deschide mi poarta cunoasterii, 
Inteleptule. 
Caci doar impreuna, daltuim realitatea. 
Tu esti mana, eu sunt unealta 
Si impreuna suntem 
Vointa.

1958 octombrie patru 
in Braila lui Istrati – trecerea catre viata 
prin Malinii lui Labis – zburdalnicia vacantelor 
in Bucurestiul marilor vise – formarea 
si in Constanta – adastarea 
Scriu! Dar cine s eu ? Un suflet, un nume, o viata... 

Stiu ca in ziua de azi timpul este cel care decide: ce faci, cum arati, ce spui si cum o spui. Daca totusi veti gasi timp si veti considera oportun sa ma cititi nu pot decat sa ma consider fericit. Acelasi timp ma determina sa va caut. …e bine „o forma timpului trait sa dam”. Mai stiu ca in varf de munte, brazii vigurosi arata si celor tineri ca vantul nu este prieten decat celor care au curajul sa-l infrunte. „Incearca-mi radacinile si trainicia trunchiului” este soapta si fiorul tremurului, caci multe suflete am adapostit de-a lungul timpului. Am incercat sa descalcesc firele de iarba, dar fosnetul lor indeamna la visare, la uitare. „Bucura-te de frumusetea boabelor de roua dar nu cauta la radacina; putreziciunea hraneste si da viata, dar frumoasa nu poate fi”. Am indraznit sa ofer cateva fragmente din „mustul frunzelor ce mor”, asteptand ca sabia sa reteze sau sa binecuvanteze. 

Daca ar fi sa astern pe hartie toate locurile unde am poposit si adastat cred ca ori as avea atatea de spus incat ar aduce a lauda ori m-as cutremura sub vantul indoielilor uitandu-mi pana si numele.

Cuvantul dupa cum am mai spus, este marea mea iubire intru ale scrisului alaturi de alte mari iubiri care m-au tinut in viata. A scrie este un viciu binecuvantat din calea caruia nu m-am ferit caci am dorit sa-i cunosc toate trairile. Au fost momente cand indoiala ma dobora dar asemeni firului de iarba am gasit puterea de a iesi iar la lumina. Asemeni lui Hansel, am lasat in urma firimituri de paine si daca acum nu mai gasesc calea e semn ca acele firimituri au ajutat, alinand, ostoind, alintand. Cuvintele mele au ramas aninate prin site-uri si cenacluri online uneori fiind bine primit, alteori incarcate de taceri grele. Parte din vina imi apartine pentru ca nici eu in cerbicia mea nu am gasit cuvinte de alinare si imbarbatare pentru cei din jur care imi asteptau gandurile si indemnurile. 

Un om nu se poate rupe de trecut si nici nu il poate ascunde „caci nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut” dar cand trecutul sau este aidoma cu al multor altora atunci el se pierde in multime. Am citit cu rost sau anapoda, am iubit cartea si am stiut ca si eu am ceva de spus. Scolile au urmat una dupa alta aducand noi si noi lecturi, liber alese sau obligatorii, dar cea mai mare bucurie a fost trairea daca pot spune asa in biblioteca vietii. Cu toata studentia de brat, caminist fiind, am devorat fara discernamant dar sub indrumare sute de tomuri. Dar cum pofta vine mancand si pleaca daca vrea, am ramas un gurmand nesatios. Mai tarziu, locul de munca mi-a permis sa consum in continuare cuvinte potrivite, deprinzand incetul cu incetul si gustul e-cartilor. Calculatorul mi-a fost tovaras si ucenic, suportand toate nazbatiile fara cracnire. Am scris cu bucurie, cu durere, cu sufletul la gura sau pe indelete dupa cum mi-a fost dat sa simt si sa traiesc. Dar tinand cont ca vorba lunga este saracia omului, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si Poeziei tot ceea ce este al ei.

Si daca tot am ajuns ca si Cezar la malurile Rubiconului poetic indraznesc sa spun si eu „alea jacta est”. Si pentru ca zarurile au fost aruncate, sa dam foc si corabiilor pentru a nu mai avea cale de intoarcere decat „sub scut”. Traitor in zodia cuvantului. Prin cuvant.