Descriere - Acelasi, altcumva

Acest nou volum al poetului Vasile Tudor este, in esenta, o carte a dedublarilor (un vers-emblema ar putea fi „si-n mine mie insumi ma aud”), dar nu si a injumatatirilor, caci poetul are o mare incredere in cuvantul ce recompune si aduna laolalta, ca in acest Big Bang: „atat de-incet rescrii/ cu sangele dintai/ cuvintele ramase din cuvant/particule surprinse/din marele poet”, ceea ce face ca poezia lui sa ramana poezie chiar si atunci cand metaforele se imputineaza, pentru a ceda locul unor taceri abia aproximate prin cuvant. Contrariile coopereaza intre ele discret, motiv pentru care cititorul nu se va confrunta cu convulsii si posturi ireconciliabile, caci singularul este totodata plural si invers: „sa nu aud nimic de mine/ altii ma aud/ m-or auzi altii din altii/ altii ce nu-mi raspund/ miriapod de altii / cu mine prin mine calcand” (Miriapod).

In loc de apocalipse, cartea lui Vasile Tudor ne serveste stropi dintr-o repetabila geneza: „o, cum mai izbucneste/ prin orizontul orb/ aceasta inima de vant/ iar lucrurile curg/ din mine inspre mine/ laolalta”.

IOAN ES. POP

Numindu-si volumul de-acum acelasi altcumva, ai sentimentul ca Vasile Tudor se revendica de la presocratici, poate de la Heraclit.

Intr-un fel sau altul, spune si el, asemenea grecului: „Nu te scalzi de doua ori in apa aceluiasi rau!” Un poem e un imn inchinat Sitnei, parau intrat cumva in mitologia pe care Vasile Tudor vrea s-o instituie si care-i fundamenteaza imaginarul: „curgi, Sitna, curgi/ indiferenta lume/ in deal curg trupuri/ numai trupuri curg”.

O poezie reflexiva scrie, deci, Vasile Tudor, caci inflexiunile meditative trec dincolo de criza subiectului, de constiinta propriei finitudini. In tonalitati aspre, uneori deliberat neexpresive, discursul sau metodic angajeaza o meditatie. Mutenia, „cuvintele sterse”, „sunetul pur fara cuvinte” sunt, toate, expresia unei absente sau, mai exact spus, a unei prezente care adaposteste absenta. Tocmai de aceea, punandu-si in prim-plan eul (un eu trans-subiectiv, in fond), Vasile Tudor invoca antieul, neeul, noneul.

E o absenta dureroasa la mijloc.

In fapt, absenta este a Sensului, cu toate conotatiile pe care cuvantul acesta le implica. Mai exista transcen-denta? –  intreaba printre randuri poetul. Mai exista un inteles? Un rost? Nimicul, Domnul Nu, „golul/ ce numai galagia/ il inalta” se afla la radacina crizei din care se naste poezia lui Vasile Tudor. Elegiile lui intemeiaza tocmai dificultatea gasirii de sine. acelasi altcumva e radiografia unei absente.

MIRCEA A. DIACONU