Descriere - Activistii marunti - Istorii de viata

Publicate la cele mai prestigioase edituri din tara, cartile lui Zoltán Rostás, mustind de viata captivanta si abordând teme pe cât de insolite pe atât de familiare, se citesc cu sufletul la gura.
Specialist în istorie orala, sociolog, profesorul Zoltán Rostás ar fi putut ramâne un personaj cunoscut doar în mediile universitare, printre studentii si confratii sai. Imaginatia, disponibilitatea, interesul pentru fiinta umana si arta de a pune întrebari fara a agresa, transmisa studentilor lui, fac din el un romancier, adevarat autor al unei conditii umane românesti postcomuniste. Dupa ce i-a învatat pe studenti cum sa realizeze interviuri deschise si sa înregistreze istorii de viata ale capsunarilor, babysiterelor, mecanicilor, hotilor de buzunare si chiar ale unor gigolo, în cartea publicata anul trecut de Curtea Veche Tur-retur, convorbiri despre munca în strainatate (vol. I si II), numita de critica un Decameron, el ne ofera acum o pasionanta incursiune în sufletele si mintile micilor slujbasi ai regimului comunist: primari de comune, secretari, directori, cei care au scris lozincile, au fost „umplutura la congrese, ca sa nu vada tovarasu scaune goale“, s-au bucurat de bufetul mai bogat decât pravalia din satul sau de pe santierul unde-si desfasurau activitatea.
Despre cartea de fata este suficient sa spunem ca nu exista altele cu subiect asemanator. Nimeni nu s-a gândit dupa revolutie sa-i faca sa vorbeasca liber, fara inhibitii si fara culpabilizari, sa afle cum au gândit si cum gândesc azi, pe aceia care au fost „sarea pamântului“ pentru regimul comunist: activistii marunti.
Doina Jela

Am avut o viata frumoasa, cu bune si cu rele (putin melancolic.) Am trecut împreuna prin momentele dificile pe care le-au trait toti românii. Îmi amintesc de cutremurul din ’77, când înca mai lucram la Militie. Când a început sa se zguduie pamântul, ma aflam acasa, cu sotia si cu fiica cea mare, discutam un film bulgaresc. Pisicul începuse sa se agite cu o ora înainte de cutremur, facea tumbe si nu se mai potolea. Elena, pe atunci taximetrista, nu era acasa, nici Zoia, care se afla la un spectacol la o casa de cultura, cu ocazia Zilei Femeii. Eram foarte framântat, nu stiam ce e cu ele, dar a trebuit sa plec. Mi-am lasat sotia si fiica în fata blocului si m-am dus sa vad ce se întâmpla la unitate, unde aveam raspunderi multe. M-am întors a doua zi acasa, unde, din fericire, totul era bine. A fost un moment de panica pe care nu mi-as dori sa-l retraiesc.
Ion Alecu, activist UTM

- A fost eficienta sau nu alfabetizarea?
- Au învatat oamenii, domnule, au învatat. Nu neaparat… eu am avut nenumarate discutii si chiar mai târziu. Un copil, se zicea: „Dom’le, copilu’ asta degeaba-l trimiti la scoala, ca tot nu-nvata“, „Ba, nu-nvata, treci-l si pâna la clasa a opta tot o sa stie sa citeasca si sa se iscaleasca, dom’le. Atât sa stie“. Ei bine, în perioada anilor ’47, ’48, ’49 am învatat de ordinu’ sutelor de oameni care sa citeasca primele… ce sa spun… alfabetu’. Asa, sa citeasca si sa se iscaleasca. Sa stie sa… sa scrie ceva. E, unii dintre ei au ajuns sa urmeze cursuri superioare. Unii dintre ei, din analfabetii aia.
B.T., instructor CC al PCR

Autori: Zoltan Rostas, Antonio Momoc
Coperta: Dan Stanciu
Anul aparitiei: 2007
Nr. pagini: 368
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-669-444-8