„Mai erau apoi portretele de familie. Cele ale stramosilor morti de mult, la care se uita cu atentie, de parca asa putea sa-i cunoasca, dar mai ales ca sa observe linia si culorile. Insa portretul bunicii Pulcheria din casa de la Hoisesti, care o infatisa in plina frumusete si tinerete, l-a facut sa simta ca nu e suficient sa vezi cu ochii. Ca mai este ceva. Femeia batrana, cu trasaturi aspre si severe, nu avea nimic din dulceata chipului pictat, care semana mai degraba cu mama. Dar mamei ii lipsea sclipirea din ochi, iar bunica Pulcheria n-o mai avea de mult. Unde disparuse luminita aceea? Oare tabloul e o minciuna? Sau poate asta e rolul unui tablou, sa pastreze sclipirile de suflet care dispar. Astea erau lucruri prea complicate, pe care Toto le simtea mai degraba decat le gandea.

Mai tarziu, criticii au observat ca Theodor Pallady arareori picteaza ochii femeilor, preferand sa-i sugereze prin cateva tuse. Poate ca totul a pornit in fata portretului care arata o imagine de mult trecuta, o privire de o clipa. Acolo, nestiuta inca si neclara, s-a nascut in el dorinta de a picta permanente, si nu clipe.”

Theodor Pallady se naste la Iasi, pe 11/24 aprilie 1871, primul din cei patru copii ai lui Iancu (Ion) Pallady si ai Mariei Pallady, nascuta Cantacuzino. Prin ambii parinti se trage din vechi familii boieresti. Studiaza ingineria la Bucuresti si apoi la Dresda, unde ia si lectii particulare de pictura cu Ernst Erwin Oehme. Treptat, isi pierde interesul pentru inginerie (nu si pentru rigoarea desenului) si, din 1889, se stabileste la Paris pentru a studia pictura. Va frecventa intai atelierul pictorului Edmond Aman-Jean, apoi, dupa ce este admis la Ecole des Beaux-Arts, atelierul pictorului simbolist Gustave Moreau, unde va fi coleg cu Henri Matisse, cu care va ramane prieten. Primele tablouri si desene pastreaza influenta simbolista, pe care o va parasi treptat. Dupa debutul din 1900, in cadrul Pavilionului Romaniei de la Expozitia Universala de la Paris, va continua sa picteze si sa deseneze mult, mai ales nuduri, naturi statice si peisaje, si sa expuna in tara si la Paris. Locuieste la Paris pana in aprilie 1940, cand se intoarce la Bucuresti pentru o expozitie si nu mai reuseste sa plece. Bombardamentele germane din august 1944 distrug 180 de tablouri si desene pe care Pallady, din lipsa unui loc de depozitare, le tinea la Muzeul Kalinderu. Dupa razboi, regimul comunist nu-i mai permite sa expuna, fiind considerat „pictor de clasa”. Abia dupa 1950 va mai putea participa la expozitii, iar in 1956 se organizeaza o retrospectiva la Muzeul de Arta al RPR si va primi titlul de Maestru Emerit al Artei. Moare in noaptea de 16 august 1956, la Bucuresti.