Ma numesc Laura Ghica si sunt fiica de boier. Tatal meu s-a ingrijit cu generozitate de educatia si bunastarea mea pana cand vremea schimbarii i-a destramat toate planurile. Cine si-ar fi inchipuit ca marele boier Ghica Manole, varul Domnitorului Grigore Ghica, detinator de mosii si case in Iasi, dar si in zonele din apropiere, ar ajunge sa fie datornic? Oricate mosii ar fi vandut, datoria nu avea sa dispara. Valtoarea imprejurarilor m-a obligat sa preiau controlul asupra averii tatalui meu si sa cunosc, cu regret, adevarata fata a societatii pe care o admiram in adolescenta.

Valea Muntelui este zestrea pusa deoparte de tata pentru mine. Este mosia din Comanesti pe care n-am avut niciodata curiozitatea s-o vad pana cand acel barbat, mare comerciant de pacura, a cumparat-o cu usurinta cu care un copil isi cumpara o acadea. Mandria lui, razbunarea mocnita si fierbinteala din privire, toate am incercat sa i le potolesc, manata de destinul care mi-a impletit cararea cu a sa. Alaturi de el fiecare clipa e o provocare, o lupta intre responsabilitate si pasiune, o disputa pentru dreptul la o viata demna si asumata. 

Iubirea a dat buzna in inima mea cu indrazneala unui sarut in mijlocul ulitei, apoi si-a revarsat in talazuri pasiunea si-am fiert in clocotul spumei ei. Acel barbat cu ochi de pacura mi-a descatusat adevarata esenta a sangelui meu, m-a impins sa imbratisez viata si sa gasesc straluciri de diamante in ochii inlacrimati ai taranilor. Acel barbat m-a facut sa inteleg care era, de fapt, adevarata mea datorie.