Iuliu A. Zanne (1855, Brusa, Turcia - 1924) a fost un folclorist roman. Fiu al inginerului Alexandru Zanne (1821-1880), cel ce realizase, in 1844, prima canalizare de apa din Bucuresti, Iuliu A. Zanne se naste in exil, in 1855. Dupa stingerea Revolutiei de la 1848, tatal sau, prieten cu D. Bolintineanu, petrece mai bine de un deceniu in exil, insa momentul fast al Unirii de la 1859 grabeste revenirea familiei in capitala Principatelor Romane, asa ca Iuliu Zanne isi continua studiile la Paris, mai intai la liceul Louis-le-Grand, iar mai apoi la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi din capitala Frantei. Diploma de inginer obtinuta in 1880 ii inlesneste angajarea la serviciile de cai ferate, infrastructura urbana, poduri si sosele.
Animat, ca si tatal sau, de pasiuni literare si publicistice, Iuliu A. Zanne a strans, in zece volume, tot ceea ce epoca sa putea oferi ca proba de intelepciune la romani. Discipol al unei personalitati cu vocatie enciclopedica, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iuliu A. Zanne preia „stafeta” Vornicului Iordache Golescu (1768-1848) si, ajutat de colaboratori, dezinteresati si cu bunavointa, alcatuieste o lucrare monumentala insumand circa 7.000 de pagini si cuprinzand, dupa calculul lui Ovidiu Barlea, 18.940 de tipuri de proverbe, in volumele I-VII, la care se adauga inca 4.500 de tipuri incluse in volumele IX si X, plus cele 16.350 de tipuri cuprinse in culegerea mai veche a lui Iordache Golescu, pe care Zanne o publica in volumul VIII al corpusului sau. Proverbele, zicatorile, povatuirile, cuvintele adevarate, asemanarile, idiotismele si cimiliturile acestei opere, neintrecuta pana astazi si avand, chiar in culturile mari, de traditie, prea putine „surori”, pe langa intelepciunea si savoarea de vremuri indepartate, sunt si o pretioasa pagina de istorie a mentalitatilor romanesti. Ele atesta vigoarea genului aforistic in cultura noastra populara, fiind cercetat in ultimele decenii in lucrari de semiotica, poetica si stilistica semnate de Constantin Negreanu, Cezar Tabarcea, Pavel Ruxandoiu, Dumitru Stanciu.
Intre anii 1895-1903 a tiparit Proverbele romanilor, in zece volume, realizand cea mai completa opera de paremiologie romaneasca – o culegere care reproduce manuscrisul lui Iordache Golescu Pilde, povaturi si cuvinte adevarate si povesti, proverbele si zicatorile din Povestea vorbei de Anton Pann, dar si un foarte bogat material adunat si clasificat de autor, inclusiv de la Basesti (astazi Viisoara (Vaslui), unde a trait multi ani printre tarani, ajutandu-i in ridicarea lor culturala si in dezvoltarea economica a gospodariilor lor. I-au trebuit ani intregi de cercetare, ani intregi a intretinut corespondenta cu invatatorii, preotii si toti carturarii satelor pentru a aduna atatea proverbe si zicatori romanesti.
Despre „Cuconu Janne”, cum ii ziceau taranii locului, se scriu si alte lucruri interesante. El este „omul care era sculat poate mai dimineata ca ei”; un „bun prieten al lor”; „un modest si un filantrop”, care „umbla prin lume cu haina si pantalonii carchiti”, dar care „cel mai mult ghine pentru oamenii satului” l-a facut. Soseaua care leaga gara Rosiesti cu satul Basesti si satele vecine, „mers prin padure cale de un ceas”, este opera savarsita de dansul cand era la Ministerul Lucrarilor Publice, iar la sfintirea scolii au venit, acolo, la Basesti, Spiru Haret, Ionel Bratianu, Vasile G. Mortun, iar Zanne i-a facut mare surpriza ministrului «ridicand hartia de pe placarda fixata deasupra usii de la intrare pe care scria: „Scoala primara mixta Spiru C. Haret”. Haret a privit cu lacrimi in ochi surpriza si, strangand mana la toti taranii, a intrat in scoala…» (Glasul nostru)
