Ion Vianu. Nascut la Bucuresti in 1934. Studii de filologie clasica, neterminate. Doctor in medicina al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, Bucuresti. Voiaje de studii in Germania Democrata, Franta. 1964-1977: Colaboreaza la Contemporanul, Viata Romaneasca, Luceafarul etc. 1975: Publica un volum de eseuri, Stil si persoana, premiat de Uniunea Scriitorilor, si o Introducere in psihoterapie. 1977: Emigreaza, dupa ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabileste in Elvetia, practicand psihiatria. Este prezent in miscarea pentru apararea drepturilor omului in Romania. Incepe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pana in ultimii ani, in tara. 1990: Revine din ce in ce mai des in Romania, unde se reinstaleaza. Publica, in genuri diverse: memorialistica (Amintiri in dialog – cu M. Calinescu –, Exercitiu de sinceritate, Intre violenta si compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care si „Cartea Anului” (2010), si Arhiva tradarii si a maniei. In domeniul eseisticii, publica: Blestem si Binecuvantare, Investigatii mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusetea va mantui lumea si alte eseuri.