Despre Dumitru Tepeneag
Fondator, alaturi de poetul Leonid Dimov, al Grupului Oniric din literatura romana de la sfarsitul anilor '60, Dumitru Tepeneag (nascut in 1937, la Bucuresti) a ales, incepand din anii '70, calea exilului parizian. In Franta, a publicat o suita impresionanta de volume, iar dupa 1989 si-a reluat activitatea literara si in limba romana, publicand eseuri ("Reintoarcerea fiului la sanul mamei ratacite", 1993 - titlu emblematic), memorialistica ("Un roman la Paris", 1997) si roman ("Hotel Europa", 1996).
Promotor, in anii '60-'70, al curentului literar al onirismului estetic (alaturi de Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Emil Brumaru s.a.), Dumitru Tepeneag (n. 1937) a debutat in volum in anul 1966 (Exercitii), marea parte a textelor avansate cu acel prilej provenind din perioada 1957-1963, ani definitiv neprielnici literaturii practicate de el.
Anul 1967 avea sa se dovedeasca unul prolific in cariera lui Tepeneag: nuvele si povestiri (Frig), traduceri (Alain Robbe-Grillet - Gumele, In labirint), teoretizari si fictiuni in periodice (Autorul si personajele sale, Inscenare).
Contactul cu lumea libera (la Paris, 3 luni din anul 1968) il va marca, revenirea in tara consacrandu-l ca angajat militant al libertatii de creatie, al liberalismului (sustine publicarea lui Paul Goma, Ostinato).
Aflat din nou la Paris, cu o bursa, Tepeneag nu ezita sa amendeze public enormitatea tezelor din aprilie (1971), o atitudine care avea sa declanseze ostilitatea autoritatilor la revenirea sa in tara (retragerea de pe piata a volumului Asteptarea).
In tara continua sa traduca (Robert Pinget - Graal-pirat), iar in strainatate (Franta) incepe sa fie publicat (Exercices d'attente). Indexarii din tara a literaturii lui Tepeneag ii raspunde editarea unei noi carti in Franta, Arpieges.
Din anul 1975, aflat iar la Paris, scriitorul paseste in Occident pe calea unei cariere literare (1978 - Les noces nécessaires; Cuvantul nisiparnita / Le mot sablier; 1985 - Roman de gare; 1988 - Pigeon vole) si militante (initiator al revistei Cahiers de l'Est si al Ligii drepturilor omului in Romania). In tara fusese exclus din Uniunea Scriitorilor, i se retrasese cetatenia, iar ministerul roman al adevarului il eradicase ca scriitor.
Creatiile Lui Tepeneag de la sfarsitul perioadei anilor '80 aveau sa confirme devenirea sa scriitoriceasca de expresie franceza.
Anul de rascruce 1989 ii asigura scriitorului reintrarea in constiinta publica romaneasca (articole, interviuri, fragmente din productiile trecute si cele inedite in tara, luari de pozitie, publicarea masiva a textelor sale integrale) si, ceea ce este mai important, il determina sa revina la scrisul in limba romana.
Romania si Franta devin tarile intre care Tepeneag penduleaza geografic si in care este publicat alternativ (1990 - Quinze poetes roumains; 1991 - Zadarnica e arta fugii; 1991-1992 - Les Nouveaux Cahiers de l'Est; 1992 - Inscenare si alte texte, Nuntile necesare; 1993 - Asteptare, Roman de citit in tren, Un roman la Paris, Reintoarcerea fiului la sanul mamei ratacite; 1994 - Cuvantul nisiparnita; 1996 - Hotel Europa, respectiv Hotel Europa; 1997 - Porumbelul zboara, Moment oniric; 1998 - Pont des Arts; 2000 - Razboiul literaturii inca nu s-a incheiat; 2001 - Le pays de Maramures).
Exegeza operei sale castiga, si ea, in substanta (Nicolae Barna - Tepeneag. Introducere intr-o lume de hartie; Marian Victor Buciu - Tepeneag intre onorism, textualism, postmodernism).
Biografia lui Dumitru Tepeneag prilejuieste mai tinerei generatii intalnirea cu, aproape, un personaj, in timp ce creatia acestuia invita la descoperirea accentelor unei literaturi singulare. Temerar deschizator de drumuri literare, Dumitru Tepeneag si-a dorit sa plaseze partiturile beletristicii romanesti in stagiunea permanenta a unei ipotetice orchestre universale a literelor, militand pentru sincronizarea constienta a literaturii noastre la evolutia literaturii moderne universale.
Practica scriitoriceasca de inceput - proza poetica, antirealista, cu similitudini in orientarile extremei modernitatii inregistrate pe plan mondial - avea sa se inchege in volume de proza scurta in care erau experimentate lirismul epic inefabil, inscenarea, textualismul, alegoria, metafizica, transcendentul, parodia, in timp ce fantomele tematice ale scriitorului isi aflau originea intre elementele unui bestiar, ale unui inventar imagistic si in misterul unui anume deznodamant.
