Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Siria, judetul Arad - d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, in apropiere de Panciu, judetul Vrancea) a fost un scriitor si jurnalist roman. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si al Elenei.

Frecventeaza scoala "greco-ortodoxa" din satul natal, avindu-l dascal pe D. Vostinari. Urmeaza Liceul din Arad, stind la gazda precum eroii sai din Budulea Taichii. Sustine bacalaureatul la Satu-Mare, iar in toamna se inscrie la Universitatea din Budapesta. In ianuarie e bolnav, intrerupe facultatea si revine la Siria. Se mai inscrie si la Universitatea din Viena (aprilie), dar in august il aflam in functia de secretar al notarului din Cumlaus.

In toamna e din nou la Viena, in armata, urmind si Facultatea de Drept. Acum se imprieteneste, pentru toata viata, cu Eminescu, student si el in capitala Imperiului hasbsburgic. Fireste, vorbea cursiv limbile germana si maghiara. Isi ia "examenul de stat".

Debuteaza la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). In vara, impreuna cu Eminescu, organizeaza serbarea panromaneasca de la Putna astfel punind bazele Societatii Academice Sociale Literare Romania Juna.

La finalul anului 1874, se stabileste la Bucuresti, unde este secretar al Comisiei Colectiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Impreuna cu I. L. Caragiale si G. Cosbuc, editeaza revista Vatra. In timpul primului razboi mondial, colaboreaza la ziarele Ziua si Gazeta Bucurestilor.

In anul 1875 se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Calatoreste la Viena si Budapesta, iar toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucuresti.

Citiva ani mai tirziu, din cauza unor articole in care revendica drepturile romanilor, e inchis de catre autoritatile maghiare, dar curtea de juri il elibereaza. Divorteaza de prima sotie Ecaterina. Se casatoreste, la Sibiu, cu Eleonora Tanasescu, in toamna nascindu-i-se primul baiat, Titu Liviu, in total avind sase copii. In urma unui proces de presa e condamnat la 3 zile inchisoare.

In anul 1892 devine cetatean roman, iar in anul 1903 primeste premiul Academiei Romane. Mai tirziu este arestat si inchis la Fortul Domnesti, apoi la hotelul "Luvru". In timpul ocupatiei germane, scrie articole de orientare progermana.

In 1919 la incheierea pacii si intoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand si a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat si condamnat la 5 ani de inchisoare, dar eliberat in acelasi an. Totusi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu dusmanie.

Slavici si-a exprimat pareri antisemite, spunind in lucrarea sa Soll si Haben-Chestiunea Evreilor din Romania ca evreii sunt o boala, si ca ar trebui aruncati in Dunare. Bolnav si obosit de viata agitata, cu procese si detentii in puscarii, se refugiaza la fiica sa, care traia la Panciu, in podgoria asemanatoare cu Siria natala. La 17 august trece in lumea umbrelor, inmormintat la schitul Brazi.

Slavici ne-a lasat una din cele mai autentice si mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele si memorialistica sa, Slavici este, alaturi de ceilalti clasici, scriitorul care a avut o contributie decisiva la asezarea literaturii noastre in fagasul modernitatii, intemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic.

Daca Eminescu e incepatorul poeziei romane moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alaturi de Creanga, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.