Despre Jean-Paul Sartre
Viata
Jean-Paul Sartre se naste la Paris pe 21 iunie 1905. Este crescut de mama (tatal sau moare în 1906, pe când el avea doar un an) si de bunicul matern, într-o familie de burghezi înstariti care îi ofera o educatie conservatoare (v. Les Mots). În 1916 mama sa se recasatoreste si familia trebuie sa se mute. Intra la liceul La Rochelle. Între 1924 si 1929 studiaza la École Normale Supérieure din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie si filozofie, fiind influentat de opera lui Henri Bergson, Essai sur les données immédiates de la conscience; se va adauga mai apoi interesul fundamental pentru intentionalitatea husserliana si ontologia lui Heidegger.
Tineretea si maturitatea
O cunoaste pe cea care-i va fi alaturi întreaga viata, Simone de Beauvoir; relatiile lor (despartite dialectic în „necesare si contingente”) fiind caracterizate de o libertate reciproca a implicarii, pe care amândoi o asuma plenar. Pâna la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Sartre preda filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon si Paris, cu o întrerupere în 1933-1934, când are o bursa de studii la Berlin, unde audiaza prelegerile lui Edmund Husserl si o seama de cursuri ale lui Martin Heidegger, a carui principala opera, Sein und Zeit, îi va inspira interpretari multiple asupra problematicii fiintei; ambii filozofi erau, pe atunci, putin cunoscuti în Franta. Prima sa opera literara, La Nausée (Greata) cuprinzând deja în germene ideile sale filosofice de mai târziu, în special cea a contingentei radicale a existentei, apare în 1938. În 1940, concentrat, ia parte la asa-numitul „razboi ciudat”; dupa deschiderea ostilitatilor este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai târziu. La Paris participa la câteva grupuri intelectuale de rezistenta împotriva ocupatiei germane (grupul „Socialisme et liberté” care scotea revista cu acelasi nume), activitate care a ramas necunoscuta Gestapo-ului si autoritatilor de ocupatie, astfel ca reuseste sa monteze în acei ani piesa de teatru Les Mouches (Mustele, 1943), cu o tematica antiautoritara. Câtiva — Vladimir Jankélévitch, printre ei — aveau sa-i reproseze mai târziu, cu toate acestea, o „lipsa de angajare politica” în acei ani ai ocupatiei. În 1943, publica cea mai importanta opera a sa, care a pus bazele existentialismului în Franta, L'Être et le Néant (Fiinta si neantul).
Afirmarea
În 1945, Sartre initiaza aparitia revistei literare si politice Les Temps Modernes, redactând manifestul-program împreuna cu prietenul sau Maurice Merleau-Ponty. În 1946 tine la Sorbona o celebra conferinta intitulata „Existentialismul este un umanism”, în care expune filozofia si morala existentialista, punând capat unor speculatii naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclina tot mai mult catre o ideologie de stânga sau de inspiratie marxista si manifesta - cu deosebire în 1951-54 - o simpatie fata de comunism ca societate alternativa, si fata de Uniunea Sovietica, simpatie care-l îndeparteaza mai apoi de o seama de prieteni, precum André Gide, Albert Camus, André Malraux. Dupa reprimarea violenta de catre armata sovietica a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reactia imediata a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se îndeparteaza de partidul comunist francez; continua sa faca vizite private în Uniunea Sovietica, China comunista si Cuba lui Fidel Castro. Abia dupa înabusirea „Socialismului cu fata umana” din Cehoslovacia de catre fortele Tratatului de la Varsovia în 1968, Sartre se distanteaza total, printr-o condamnare ferma si definitiva, de asa-numitul „socialism real”, ramânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autoritatii. În timpul razboiului din Algeria este hotarât de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestina O.A.S. pune la cale un atentat cu bomba, aruncându-i în aer locuinta pe 7 ianuarie 1952. Din pricina luarilor sale de pozitie, asa cum arata documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, având pe urmele sale zeci de agenti, i se violeaza corespondenta si îi sunt ascultate convorbirile telefonice. În 1964 refuza Premiul Nobel pentru literatura, caci „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vietii”, gest care provoaca scandal. Accepta în schimb presedintia Tribunalului International, curte simbolica initiata de filozoful si militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea razboilului din Vietnam. Sustine miscarea studenteasca de protest din vara anului 1968, recunoscându-i importanta politica si morala. Sanatatea i se degradeaza rapid în acei ani. Uzat de o supraactivitate literara si politica, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (dupa propria-i marturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea sa scrie în ritmul propus), într-o zi îsi pierde cunostinta. Este nevoit apoi sa-si diminueze orele si ritmul de munca. Vederea îi slabeste tot mai mult, iar în plimbarile sale nu mai poate face mai mult de un kilometru pe zi.
Anii din urma
În toamna lui 1973 devine fondatorul si conducatorul cotidianului de stânga Libération, dar sanatatea subreda îi limiteaza activitatea; în special scaderea progresiva a acuitatii vizuale pâna aproape de orbire îl împiedica sa mai scrie si îl constrânge sa-si angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare în 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, în vârsta de 75 de ani, în urma unei embolii pulmonare. Stirea mortii sale provoaca o vie emotie în întreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniti de pe toate meridianele, vor însoti cortegiul funerar pâna la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A ramas faimoasa remarca unui tânar catre tatal sau la sfârsitul acelei zile: „Am fost la manifestatia împotriva mortii lui Sartre”. Considerat "filozoful libertatii", zeci de volume, monografii si studii apar în fiecare an în întreaga lume despre ideile, opera si viata sa.
Opera
Filozofie
* L'Imagination (Imaginatia) 1936
* La Transcendence de l'Ego. Esquisse d'une description phénoménologique (Transcendenta egoului. Schita pentru o descriere fenomenologica), 1936
* Esquisse d'une théorie des émotions (Schita pentru o teorie a emotiilor), 1939
* L'Imaginaire. Psychologie phénomologique de l'imagination (Imaginarul. Psihologie fenomenologica a imaginatiei) 1940
* L'Etre et le Neant. Essai d'ontologie phenomenologique (Fiinta si neantul) 1943
* L'existentialisme est un humanisme (Existentialismul este un umanism), conferinta publica, 1946)
* Critique de la raison dialectique. Precedé de Question de methode (Critica ratiunii dialectice, 1960)
* Cahiers pour une morale (Caiete pentru o morala), postum, publicat în 1983
* Situations philosophiques (Situatii filosofice), 1990
* Verité et existence (Adevar si existenta), 1990.
Romane si nuvele
* La Nausée (Greata), 1938
* Le Mur (Zidul) (Le Mur; La Chambre; Érostrate; Intimité; L'Enfance d'un chef), 1939
* L'Enfance d'un chef (Copilaria unui sef), 2003
* Les Chemins de la liberté (Drumurile libertatii): vol.I, L'Âge de raison (Vârsta ratiunii), 1945; vol.II, Le Sursis (Amânarea), 1945; vol.III, La Mort dans l'âme (Cu moartea în suflet), 1949
* Écrits de jeunesse (Scrieri de tinerete), 1990
Teatru
* Les Mouches (Mustele), 1943
* Huis clos (Usi închise), 1945
* Morts sans sépulture (Morti fara mormânt) 1947
* La Putain respectueuse (Târfa cu respect)1947
* Les Mains sales (Mâinile murdare) 1948
* Le Diable et le Bon Dieu (Diavolul si bunul dumnezeu) 1951
* Nekrassov, 1956
* Les Séquestrés d'Altona (Prizonierii din Altona), 1960
* Les Troyennes (adaptare dupa Euripide), 1966
Critica
* Baudelaire, 1947
* Saint-Genet, comédien et martyr (Sfântul Genet, comediant si martir) 1952
* Qu'est-ce que la littérature? (Ce este literatura?), 1964
* L'Idiot de la famille (Idiotul familiei), monografie Flaubert, vol. I, 1971; vol. II, 1972
* Un théâtre de situation (Un teatru de situatie, 1973
* Critiques littéraires (Cronici literare) 1975
* Mallarmé, 1984
Eseu
* Situations (Situatii), 1947-1976
o vol. I, Essais critiques, 1948
o vol. II, Littérature et engagement, 1948
o vol. III. Lendemains de guerre, 1949
o vol. IV, Portraits, 1964
o vol. V, Colonialisme et néo-colonialisme, 1964
o vol. VI, Problèmes du marxisme, 1, 1964
o vol. VII, Problèmes du marxisme, 2, 1965
o vol. VIII, Autour de '68, 1972
o vol. IX, Mélanges, 1972
o vol. X, Politique et autobiographie, 1976
* Plaidoyer pour les intellectuels, 1972
Eseu politic
* L'Affaire Henri Martin. Textes commentés par Jean-Paul Sartre (Afacerea Henri Martin. Texte comentate de Jean-Paul Sartre), 1953
* Entretiens sur la politique, Gérard Rosenthal, David Rousset et Jean-Paul Sartre (Convorbiri despre politica), 1949
* Réflexions sur la question juive (Reflectii despre chestiunea evreiasca), 1954 (prima editie, 1946)
* On a raison de se révolter. Discussions entre Philippe Gavi, Jean-Paul Sartre et Pierre Victor (Avem dreptate sa ne revoltam), 1974
Autobiografie, memorii, corespondenta
* Les Mots (Cuvintele), 1964
* Carnets de la drôle de guerre (Carnete dintr-un razboi ciudat), 1983
* La Reine Albemarle ou le dernier touriste (Regina Albemarle sau ultimul turist), 1991
* Lettres au Castor et à quelques autres (Scrisori catre Castor si catre alte câteva), 1983
Scenarii
* Freud, passions secrètes (Freud, pasiuni secrete),1960, film documentar în regia lui John Huston;
* L'Engrenage (Mecanismul), 1996
* Le Scénario Freud (Scenariul Freud), 1984
* Les Jeux sont faits (Jocurile sunt facute), 1996 (prima editie, 1947)
Prefete, cuvânt înainte, alte contributii
* Nathalie Sarraute, Portrait d'un inconnu, 1956
* Frantz Fanon, Les Damnés de la terre, 1961
* Stéphane Mallarmé, Poésies, 1966
* Albert Memmi, Portrait du colonisé précédé du Portrait du colonisateur, 1985
* Georges Michel, La Promenade du dimanche, 1967
* Antonin Liehm, Trois générations, 1970
* André Puig, L'Inachevé, 1970
* Gisèle Halimi, Le Procès de Burgos, 1971
Contributii la volume colective
* Le Chant interrompu. Histoire des Rosenberg, volum colectiv Aragon, P. Courtade, M. Druon, I. Ehrenbourg, F. Howard, J. Fréville, P. Gascar, Guillevic, F. Hellens, C. Julien, J. Kessel, J. Madaule, F. Mauriac, H. Pichette, V. Pozner, J. Prévert, C. Roy, J.-P. Sartre, A. Seghers, E. Triolet si de Vercors, ilustratii de Pablo Picasso - hors série, 1955
* Kierkegaard vivant, volum colectiv de J.-P. Sartre, J. Beaufret, G. Marcel, L. Goldmann, M. Heidegger, E. Paci, K. Jaspers, J. Wahl, J. Hersch et de N. Thulstrup. Allocution de René Maheu, 1966
* Tribunal Russel, vol. I, Le Jugement de Stockholm (publicat sub directia lui Vladimir Dedijer); vol. II, Le Jugement final (publicat sub directia lui Jean-Paul Sartre) 1967-1968
Opere complete, în colectia Pléiade
* Œuvres romanesques, 1982
* Théâtre complet 2005
