Vespasian V. Pella (17 ianuarie 1897, Ramnicu-Sarat – 24 august 1952, New York) – jurist, profesor universitar, om politic, diplomat roman. Studii liceale in Bucuresti. Studii universitare la Facultatea de Drept din Iasi. Doctor in drept al Universitatii din Paris cu teza Des incapacités résultant des condamnations pénales en droit international (1920). Deputat in Parlamentul Romaniei. Secretar general al Biroului International pentru unificarea dreptului penal. Consilier temporar la Consiliul Legislativ. Delegat al Romaniei la Conferinta Dezarmarii (1932-1934). Delegat al Romaniei in Comisia Regimului Apelor Dunarii (1933-1935). Ministru plenipotentiar la Legatia Romaniei din Olanda (1936-1939). Ministru plenipotentiar la Legatia Romaniei din Elvetia. Reprezentant al Romaniei la Societatea Natiunilor. Vice-Presedinte al Asociatiei Internationale de Drept penal (1924-1939). Presedinte al Comisiunii Juridice si Constitutionale a Adunarii Societatii Natiunilor (1938). Prim-Agent al Guvernului roman pe langa Tribunalul Arbitral romano-bulgar (1941). Presedinte al Asociatiei Internationale de Drept penal (1946-1952). Expert si consultant juridic in dreptul international penal al O.N.U. (1948-1952). Profesor agregat (1921-1924) si profesor titular (1924-1935) la catedra de Drept penal si procedura penala din cadrul Universitatii Iasi. Profesor la catedra de Drept penal si procedura penala a Universitatii din Bucuresti (1935-1948). Profesor invitat la Institutul de Inalte Studii internationale din Paris (1928), Institutul Universitatii de Inalte Studii Internationale din Geneva (1929), Academia de Drept international de la Haga (1926-1939). Opera sa juridica cuprinde numeroase studii si monografii asupra institutiilor penale romanesti: Aperçu sur la criminalité collective. L’esprit de corps et les problèmes de la reponsabilité pénale (1920), Studii penale. O noua teorie asupra complicitatii la infractiunile neintentionate si responsabilitatii penale pentru fapta altuia (1921), Vagabondajul si cersetoria (1921), Specula ilicita de moneda (1921), Libertatea presei in noua Constitutie (1923). Autor al mai multor lucrari care l-au consacrat in doctrina europeana drept fondatorul dreptului international penal si promotorul justitiei penale internationale: La criminalité collective des États et le droit pénal de l’avenir (1925), La Codification du Droit international (1928), La répression de la piraterie (1928); La répression des crimes contre la personnalité de l’État (1931), La protection de la paix par le droit interne (1933), Améliorations de l’administration pénitentiaire et infractions de droit international (1935), La guerre-crime et les criminels de guerre: réflexions sur la justice pénale internationale, ce qu’elle est ce qu’elle devrait être (1946). Director al „Revistei de drept penal si stiinta penitenciara”. Membru fondator al Asociatiei Internationale de Drept Penal din Paris (1924). Membru corespondent al Academiei Romane (26 mai 1941). Membru al Societatii de Studii Legislative, al Societatii de Legislatie Comparata, al Societatii Americane a Legilor Internationale. Membru in Consiliul de Directie al Societatii Generale a Inchisorilor din Franta.