Theophile Pascal

Pascal, Theophile

Se vor implini curand 1500 de ani de cand decizia Conciliului din anul 543 d.Hr. a condamnat la uitare invataturile sublime, care ar fi trebuit sa fi fost atent conservate si transmise generatiilor viitoare ca un far in mijlocul recifelor sociale; invataturi care ar dezradacina egoismul inspaimantator ce ameninta sa anihileze lumea si care ar insufla rabdare in inimile celor care au fost striviti sub roata legii cosmice, aratandu-le ca balanta Dreptatii inclina spre partea plina de nelegiuirile lor din timpuri trecute; invataturi care ar fi bine primite de catre mase si pentru intelegerea carora nu ar fi nevoie de o cultura intelectuala inalta. A fost una dintre cele mai mari nenorociri care s-ar fi putut abate asupra neamurilor din Occident, mai ales asupra celor europene, care au fost astfel lipsite timp de secole de aceasta cunoastere indispensabila. Urmandu-i pe atat de multi altii, privim drept o datorie re-oferirea ei, de data aceasta intr-o forma clara, logica, iluminatoare, asa cum este prezentata in invataturile teozofice. Necesitatea acestui demers este tot mai imperativa atunci cand luam in considerare o crestere a scepticismului si a materialismului in randul claselor intelectuale, in timp ce oamenii cei multi si-au parasit credinta lor oarba doar pentru a ceda in fata indiferentei religioase. 

Pentru fiecare suflet trezit apare intrebarea: De ce exista raul?

„Atata vreme cat enigma ramane neelucidata, suferinta ramane un sfinx amenintator, potrivnic lui Dumnezeu si gata sa devoreze omenirea. Cheia secretului sta in evolutie, care poate fi implinita doar prin intermediul continuei reveniri a sufletelor pe pamant. Candva, cand omul va invata ca suferinta este rezultatul necesar al manifestarii divine, ca inegalitatile in materie de conditii de viata sunt urmarea diferitelor etape pe care fiintele le-au atins si a actiunii schimbatoare a vointei lor, ca faza dureroasa dureaza doar o clipa in eternitate si ca sta in puterea noastra sa-i grabim disparitia, ca, desi sclavi ai trecutului, noi suntem maestri ai viitorului, in care, in cele din urma, acelasi scop glorios le asteapta pe toate fiintele — atunci disperarea se va sfarsi, ura, invidia si razvratirea vor disparea si pacea va domni peste o umanitate inteleptita de cunoastere.

Cheia secretului consta in Evolutie, care nu poate fi realizata decat prin intoarcerea continua a sufletelor pe pamant.

Printre adevarurile cele mai presante si urgente, printre invataturile cele mai fructuoase, doctrinele cele mai luminoase si promisiunile cele mai mangaietoare, nu avem nicio ezitare in a plasa Legea re-nasterilor chiar in frunte. Ea este sprijinita de etica, de ratiune si de stiinta, ea ofera o explicatie la enigma vietii, ea rezolva singura mai toate problemele care au hartuit mintea omului de-a lungul veacurilor si, astfel, speram ca, in ciuda imperfectiunilor ei, aceasta stradanie a noastra il va face pe cititor sa spuna: De vreme ce nu poate fi altfel, reincarnarea trebuie sa fie adevarata!” (Theophile Pascal)

Titlurile autorului Theophile Pascal (2 titluri prezente pe site)

Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.