James O. Noyes

JAMES OSCAR NOYES (n. Niles, NY, 1829, d. New Orleans, 1872) se naste intr-o familie coboratoare din primul val de colonisti si in care vocatia de pastor reformat este o traditie; unul dintre stramosii sai se numara printre intemeietorii Universitatii Yale. Absolva medicina la Harvard in anul 1853, apoi viziteaza Europa, continuandu-si studiile la Viena. Spirit insetat de cunoastere si de aventura, porneste in 1854 in calatorie spre teatrul Razboiului Crimeii, evenimentul de prim-plan al epocii. Asemenea multor aventurieri occidentali, se alatura fortelor otomane la Bucuresti, la recomandarea lui Stephen Bartlett Lakeman (Mazar pasa), si este inrolat in corpul medical al armatei lui Omer pasa. Calatoria sa prin Orient il poarta prin marea tabara aliata de la Varna, apoi la Constantinopol, prin Anatolia pana in Egipt. Este corespondent din Turcia, Palestina si Egipt pentru mai multe publicatii, printre care New York Tribune si Detroit Free Press. La intoarcerea in Statele Unite devine proprietarul si editorul-sef al prestigioasei reviste culturale newyorkeze, Knickerbocker. La inceputul Razboiului de Secesiune este corespondent de front pentru Associated Press, apoi se angajeaza in afacerile cu furnituri militare. Dupa razboi se stabileste la New Orleans, unde indeplineste diverse functii administrative importante; devine membru al Academiei de Arte si Stiinte din New Orleans. In afara de volumul de fata si de publicistica culturala, lasa un volum intitulat The Gipsies: Their Origin, History, and Manner of Life (1858).

Titlurile autorului James O. Noyes (1 titluri prezente pe site)

Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.