Nagarjuna (c.150-250 i.Cr.) a fost un renumit filozof indian, fondator al Scolii Caii de Mijloc (Madyamaka) din buddhismul Mahayana, si probabil cel mai influent ginditor buddhist de la Gautama Buddha. A predat mult timp la universitatea de la Nalanda si lui i se datoreaza in special dezvoltarea filozofiei cuprinse in Prajnaparamitra Sutra.

Opera Tratatul despre Calea de Mijloc, lucrarea cea mai cunoscuta a lui Nagarjuna, face parte din ceea ce traditia numeste cele sase opere dialectice. Iata-le si pe celelalte cinci: - Saizeci de versete despre rationament, urmaresc in principal sa demonstreze ca eliberarea si atotstiinta sunt imposibile pentru cine adera la dogma existentei si a inexistentei; - Saptezeci de versete despre vacuitate sunt o dezvoltare a strofei 34, capitolul VII, din Tratatul despre Calea de Mijloc, scrise ca raspuns la o respingere a acesteia; - Respingerea obiectiilor este raspunsul la o obiectie adusa la strofa III, 3; - Tratatul intitulat Tesut fin infirma cele saisprezece categorii ale scolii hinduse Naiyayika, presupuse a dovedi existenta reala a lucrurilor; - Ghirlanda pretioasa invata ca increderea in cauzalitate este conditia prealabila intrarii pe calea eliberarii; acest text explica de asemenea ca eliberarea nu se obtine decat rasturnand credinta intr-un eu si in agregate reale si intelegand sensul vacuitatii.

Textele lui Nagarjuna si ale discipolului sau Aryadeva, care, in Patru sute de versete, expune gandirea maestrului, sunt unanim acceptate de toti adeptii Caii de Mijloc ca fiind sursele cele mai autorizate.