Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, Bucuresti - d. 11 aprilie 1944, Bucuresti) a fost un poet si prozator roman, reprezentant important al simbolismului romanesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor in 1922.

Nascut la Bucuresti, a copilarit la Slatina, de unde este originara mama sa. A urmat scoala primara si gimnaziul la Pitesti; a facut bacalaureat in 1899 la un pension particular din Bucuresti, „Branza si Arghirescu”. In 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele productii poetice ale lui Ion Minulescu, atunci inca elev la Pitesti, in revista Povestea vorbei. In 1898, sub semnatura I. Minulescu-Nirvan, tanarul poet publica in Foaia pentru toti, doi ani mai tarziu poetul pleaca la Paris pentru a studia dreptul. Poetii francezi ii schimba insa dorintele si, captivat de scrierile acestora, uita de studiile sale juridice. Dupa numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza. In 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proza din Jurnalul unui pribeag, in revista Viata noua a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai insemnate ale miscarii simboliste. In 1906, Ion Minulescu incepe sa publice o parte din versurile ce vor compune Romantele pentru mai tarziu in revista Viata literara si artistica a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce in colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guerin, Henry Bataille, Henri de Regnier, publicate in Samanatorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanta, ecourile acestei sederi pe tarmurile Marii Negre regasindu-se in versurile lor, in minulescianele Romante pentru mai tarziu (1908) si in Fantaziile lui D. Anghel (1909).

In anul 1914, la 11 aprilie, se celebreaza casatoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poeta simbolista, autoarea volumelor de versuri Garoafe rosii (1914), Cantari pentru pasarea albastra (1923), Intregire (1936), precum si a unor piese de teatru, intre care drama Vreau sa traiesc (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiica, pe Mioara Minulescu, artista plastica inzestrata, care s-a consacrat cu devotiune filiala pastrarii memoriei parintilor ei. Urmeaza anii razboiului, 1916-18 cand sotii Minulescu se refugiaza la Iasi. Dupa acest episod apare un nou volum de proza al lui Minulescu: Masti de bronz si lampioane de portelan (1920).

Un an mai tarziu, Minulescu isi face debutul ca autor dramatic: pe scena Nationalului se joaca piesa Pleaca berzele si comedia intr-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).

In 1924 apare romanul Rosu, galben si albastru, unul din marile succese literare ale vremii, dupa ce fusese in prealabil publicat in paginile Vietii romanesti. Se reprezinta Omul care trebuie sa moara, „grotesca tragica in trei acte”, publicata mai tarziu, in 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai tarziu, in 1930, apare volumul Strofe pentru toata lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea. In anul 1940 a fost initiat in francmasonerie impreuna cu sotia sa, Claudia Millian-Minu­lescu.

La 11 aprilie, 1944, in urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu inceteaza din viata la Bucuresti si este inmormantat la Cimitirul Bellu.

Director general al artelor in Ministerul de culte si arte. A condus publicatiile simboliste Revista celorlati si Insula. A debutat cu versuri in revista Povestirea vorbii. S-a format sub influenta succesiva a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Stefan Petica si a simbolistilor francezi si belgieni. A mai scris proza, piese de teatru si cronici dramatice.