Dea Loher nascuta la 20 aprilie 1964 in Traunstein, Bavaria, a studiat mai intai Germanistica si Filosofie la München. Incepuse deja sa scrie teatru, asa ca numirea, in 1990, a lui Heiner Müller la conducerea catedrei de dramaturgie (Szenisches Schreiben – scris pentru scena) de la Freie Universität din Berlin a determinat-o sa devina studenta acestuia. Asa cum avea sa declare peste ani, isi dorea foarte mult ca acesta sa-si arunce ochii macar peste un fragment scris de ea. La acea data, dramaturgul ex-est-german era deja situat de exegeza printre marile nume ale teatrului secolului XX, in imediata vecinatate a unor Brecht sau Beckett. Dea Loher a fost, inca de la primii ei pasi in teatru, o premianta. Deja pentru cea de-a doua piesa a ei, Olgas Raum (Camera Olgai, 1991), a fost distinsa cu Premiul pentru dramaturgie, oferit de Hamburger Volksbühne. In 1993, urmeaza premiul Institutului Goethe pentru piesa Tätowierung (Tatuaj). In acelasi an primeste si Premiul foarte influentei Fundatii a autorilor din Frankfurt am Main. In 1993 si 1994, prestigioasa revista Theater heute o declara, prin votul unui juriu format din 33 de critici, cel mai bun dramaturg tanar al anului. Intre 1995 si 1997, e distinsa cu alte trei premii, de mai mica rezonanta pentru cititorul roman, dar foarte importante pentru cariera ei de dramaturg. Probabil ca distinctia cea mai relevanta este insa Mülheimer Dramatikerpreis (Premiul pentru dramaturgie de la Mülheim, 1998). Caci festivalul desfasurat an de an in orasul de pe Ruhr este un veritabil „turneu final” al dramaturgilor din spatiul de expresie germana. El reuneste cel mult opt spectacole cu piese noi, scrise de autori din Germania, Austria si Elvetia – dintr-un total de aproximativ 150 (!!!), cate sunt produse intr-o stagiune in teatrele din tarile respective. Textul care, prin acest premiu extrem de ravnit, a consacrat statutul Deei Loher in elita dramaturgiei germane a fost Adam Geist. Ceea ce nu inseamna ca teatrul acestei autoare nu avea sa-i aduca si alte distinctii. In 2005, ea primea Premiul Else Lasker-Schüler pentru dramaturgie. Un an mai tarziu, era distinsa cu Premiul Bertolt Brecht pentru literatura. In 2008, Ultimul foc era votata cea mai buna piesa germana a anului in revista Theater heute (o revista cat se poate de „mofturoasa”, de vreme ce isi atrage in mod constant onorantul repros de publicatie elitista). Iar in 2009, Dea Loher era incununata cu inca doua premii de mare prestigiu: Berliner Literaturpreis si Marieluise-Fleißer-Preis. Tradusa, intre timp, in vreo douazeci de limbi si jucata deja atat pe scenele unor mari puteri teatrale precum Marea Britanie, Franta, Rusia, Statele Unite, Polonia, dar si in Grecia, Danemarca, Finlanda, Cehia, Japonia precum si in cateva teatre din America Latina, Dea Loher e considerata astazi dramaturgul german cel mai jucat, dupa Brecht. Premierele pieselor ei au fost produse de cele mai prestigioase scene din spatiul cultural de expresie germana: Thalia Theater din Hamburg (Anna si Martha – 2001, Nevinovatie – 2003, Viata in Roosevelt Praça – 2004, Ultimul foc), Burgtheater Wien (Legaturile Klarei – 2000), Deutsches Theater Berlin (Hoti – 2010). Asemenea altor dramaturgi contemporani importanti, Dea Loher a fost atrasa si de proza. In 2005 a publicat un prim volum de proza, Hundskopf (Cap de caine). Iar anul trecut si-a facut si un foarte apreciat debut in roman cu Bugatti taucht auf (Bugatti iese la suprafata, Wallstein-Verlag, 2012).