Alex Kava

Kava, Alex

Fineţea detaliilor pe care le oferă romanele ei i-au câştigat reputaţia de autor care îşi poate ajuta cititorii să descopere şi să savureze fiecare moment al unei anchete criminalistice, iar faptul că a adoptat aceste teme cu mult înainte de apariţia de acum celebrelor seriale CSI (Crime Scene Investigation) i-a consolidat prestigiul.

Biografie:
Alex Kava este unul dintre puţinii oameni care au ştiut încă din copilărie ce drum doresc să urmeze în viaţă. Alex Kava a dorit să fie scriitoare. Primele povestiri şi nuvele au fost concepute la o vârstă destul de fragedă. A urmat apoi cursurile Colegiului Saint Mary cu o bursă artistică, absolvit în 1982, magna cum laude, devenind licenţiată în artă şi literatură.După o promiţătoare carieră în marketing şi publicitate, s-a dedicat intregral scrisului din 1996. În prezent Alex Kava este considerată maestrul absolut al thrillerului psihologic, iar cărţile ei, traduse în 23 de ţări, sunt adevărate bestseller-uri pe întreg mapamondul.

Bibliografie generala:
A publicat până în prezent şapte romane al căror personaj principal este agentul special FBI Maggie O´Dell: A perfect Evil (Răul absolut, 2000), Split Second (2001), The Soul Catcher (2002), At the Stroke of Madeness (2003), One False Move (2004), A Necessary Evil (Un rău necesar, 2006), Whitewash (2007). O povestire semnată de Alex Kava a fost introdusă în antologia Thriller (2006), editată de James Petterson, volum în care au fost incluşi cei mai apreciaţi autori ai momentului.

Titlurile autorului Alex Kava (2 titluri prezente pe site)

Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.