Emil Garleanu (n. 5 ianuarie 1878, Bacau – d. 2 iulie 1914, Cimpulung-Muscel) a fost prozator, traducator, jurnalist si editor roman, cunoscut pentru sensibilitatea si profunzimea scrierilor sale dedicate vietii simple, naturii si lumii necuvantatoarelor.

A urmat studiile la Liceul Ferdinand din Iasi si la Scoala Militara din Bucuresti, devenind ofiter de cariera. In paralel, a fost atras de literatura si a inceput sa scrie schite si povestiri publicate in reviste culturale ale epocii, printre care Convorbiri literare si Samanatorul.

Emil Garleanu a fost redactor si director al mai multor publicatii, intre care Viata Romaneasca si Ramuri, contribuind activ la dezvoltarea presei literare romanesti. A facut parte din cercul scriitorilor de orientare samanatorista, alaturi de Mihail Sadoveanu si Octavian Goga, dar s-a remarcat prin tonul sau delicat, poetic si meditativ.

Cea mai cunoscuta lucrare a sa, Din lumea celor care nu cuvanta (1910), reuneste povestiri pline de tandrete despre animale, plante si obiecte, devenind una dintre cele mai indragite carti din literatura romana. Alte volume importante sunt Batranii, Niculaita Minciuna, In drum, Odata! si Cea dintai durere.

Prin scrierile sale, Emil Garleanu a reusit sa surprinda frumusetea naturii si a vietii marunte, vazute printr-o privire plina de compasiune si intelegere. A ramas in constiinta publica drept un maestru al schitei lirice si al realismului sensibil, un autor care a imblanzit literatura prin caldura sufletului sau.