Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Bobostita, Albania - d. 27 noiembrie 1972, Bucuresti) a fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor si traducator roman de origine aromana, respectiv membru al Academiei Romane si francmason roman din perioada interbelica.

Victor Eftimiu s-a nascut in tinutul Korcei, al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) si ai Mariei (nascuta Cociu), zisa si Economu, fiica de preot. Intre anii 1895-1897 urmeaza clasele primare in limba greaca, in comuna natala. In anul 1897 este inscris, in Bucuresti, la scoala primara de pe strada Silvestru, strada, unde tatal avea o bacanie. Se stabileste definitiv in Romania in 1905.

Director al teatrelor Comedia (1913) si National (1920, 1930 si 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului National si al Operei din Cluj (1 august - 31 decembrie 1927). A colaborat la ziarele si revistele vremii, intre care: Luceafarul (la care a si debutat in 1904), Viata literara (1906), Tara noastra. In 1932 primeste Premiul National pentru Literatura, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Romane.

In 1935 obtine in francmasonerie gradul 33 si ultim al Ritului Scotian Antic si Acceptat si este ales Venerabil al Lojii bucurestene Mesterul Manole. In actul I din opera sa, Mesterul Manole reproduce aproape cuvant cu cuvant, ceremonialul de initiere in gradul al treilea, cel de Maestru.

Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru in versuri Insir'te margarite, Omul care a vazut moartea, Cocosul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic in Romania dupa modelul lui Federico Garcia Lorca in literatura spaniola.