Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat, comitatul Salaj - d. 31 octombrie 1953, Bucuresti) a fost un autor de basme, poet, profesor, traducator si doctor in filozofie roman. A fost membru al Societatii Scriitorilor Romani din 1911.

Dupa absolvirea claselor primare si a Gimnaziului din Baia Mare (Colegiul Gheorghe Sincai de astazi), a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie la Cluj, obtinand, in 1881, diploma de doctor in filosofie cu o lucrare dedicata activitatii literare a lui Vasile Alecsandri (titlul original: "Mukodese a roman irodalom teren", trad. "Activitatea lui Vasile Alecsandri pe taramul literaturii romane"). Toate studiile, inclusiv lucrarea de doctorat, le-a facut in limba maghiara.

Dupa terminarea studiilor, a trecut Carpatii si s-a stabilit in Bucuresti, desfasurand o bogata activitate literara si didactica pana la sfarsitul vietii. Aici, prin intermediul lui Ioan Slavici si apoi in casa cunoscutului pedagog Barbu Constantinescu, a avut ocazia sa cunoasca mari personalitati culturale: Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuta, Alexandru Odobescu, Barbu Stefanescu Delavrancea.

A fost dascal la scoala normala de invatatori si la scoala normala de fete “Elena Doamna” din Bucuresti.

Primele poezii originale le-a citit in sedintele “Societatii de biblioteca” devenita “Societatea de lectura a elevilor romani din Gimnasiul din Baia Mare”, al carei membru si bibliotecar a devenit in 1871.

In anul 1873 a debutat la Pesta in revista Familia, condusa de Iosif Vulcan.

In anul 1894 a debutat editorial cu Ispravile lui Pacala. Premiata de Academia Romana, lucrarea a cunoscut zeci de editii aducandu-i o popularitate deosebita. Au urmat alte creatii care, de asemenea, i-au adus recunoastere unanima: Snoave, Odinioara, Ion Saracul, Zana florilor, Cei doi feti-logofeti cu parul de aur.

Alaturi de Ispravile lui Pacala alte doua lucrari Gruia lui Novac si Povestea lui Fat-Frumos s-au impus ca opere de referinta in literatura romana.