ALEXANDRU DRAGOMIR s-a nascut in 1916 la Zalau. Dupa absolvirea studiilor de drept si filozofie la Universitatea din Bucuresti (1933-1939), pleaca la Freiburg pentru a-si da doctoratul in filozofie cu Martin Heidegger. Ramane la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, in preajma sustinerii doctoratului, este rechemat in tara si trimis pe front. Dupa 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscut intr-un cerc foarte restrans si nici macar prietenii nu stiu daca preocuparile sale filozofice se concretizeaza sau nu intr-o opera. Moare in 2002 fara sa fi publicat vreodata ceva. Abia dupa moartea sa ies la iveala „caietele Dragomir“ continand un uimitor exercitiu de gandire solitara. Debuteaza postum cu volumul Crase banalitati metafizice (Humanitas, 2004; editie ingrijita de Gabriel Liiceanu si Catalin Partenie). I-au mai aparut (tot la Editura Humanitas), in 2005, cel de al doilea volum, Cinci plecari din prezent. Exercitii fenomenologice (editie ingrijita de Gabriel Liiceanu), in 2006, Caietele timpului (editie ingrijita de Bogdan Minca si Catalin Partenie), iar in 2008, Seminte (editie ingrijita de Gabriel Liiceanu si Bogdan Minca). Revista Studia Phaenomenologica i-a dedicat un numar (IV, 3-4, 2004) ce contine comentarii (in franceza, germana si engleza) despre personalitatea si opera sa, precum si o serie de texte ale lui Dragomir traduse in franceza si engleza. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se incheie cu Meditatii despre epoca moderna.