Daniel Constantin

Constantin, Daniel

Licentiat al Facultatii de Medicina (in 1941) si al celei de Litere si Filosofie (in 1948), Constantin Daniel a profesat ca medic psihiatru la Policlina Batistei pana la moartea sa. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din 1976.  A fost presedintele Asociatiei de Studii Orientale.

In cuvantul inainte la lucrarea sa Manuscrisele de la Marea Moarta, semitologul Athanase Negoita afirma urmatoarele: „Constantin Daniel a fost unul dintre cei mai autentici qumranologi. Desi doctor in medicina (si ce medic!), el era un magister si in orientalistica antica. Studiile sale de orientalistica, aparute in atatea carti si reviste rominesti si straine, l-au confirmat ca un mare savant".

*

Scurta nota autobiografica : 

„Eu eram student la medicina si audiam totodata cursurile Facultatii de Filosofie din Bucuresti, cand am inceput sa ma apropii de orientalistica, in buna parte influentat si de profesorii Nicolae Predescu, Mircea Vulcanescu si Mircea Eliade, care, fiecare in felul sau, mi-au deschis cate o fereastra catre domeniu. Eram constient de faptul ca pentru a te putea initia cat de cat in orientalistica trebuie sa cunosti bine cateva limbi straine care nu sunt tocmai la indemana oricui. Eu eram stimulat interior de cunoasterea limbilor greaca si latina - ceea ce nu-mi ajungea. Din aceasta cauza, dupa ce am luat licenta in sociologie, cu profesorul Dimitrie Gusti, am pornit serios la treaba: am inceput sa studiez greaca veche, apoi slava veche, apoi ebraica (cu profesorul Meyer Halevy) si aramaica, dezvoltandu-mi-se gustul pentru egiptologie – pe care mi l-am satisfacut deprinzand <alfabetul> de la profesorul Frenkian, singurul nostru specialist in egipteana veche."

Constantin Daniel

*

Opere selective: 

- Civilizatia feniciana, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1970;

- Gandirea egipteana antica in texte, (Colectia "Bibliotheca Orientalis"), Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1974 ;  Editura Herald, Bucuresti, 2008;

- Civilizatia Egiptului antic, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1976;

- Orientalia Mirabilia, (Colectia "Bibliotheca Orientalis"), Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1976 ;

- Tablitele de argila  - Scrieri din Orientul antic (in colaborare cu Ion Acsan), Biblioteca pentru toti, Bucuresti, 1976; Editura Herald, Bucuresti, 2008;

- Scripta Aramaica, (Colectia "Bibliotheca Orientalis"), Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980 ; Editura Herald, Bucuresti, 2008;

- Civilizatia sumeriana, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983;

- Cultura spirituala a Egiptului antic, Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1985;

- Pe urmele vechilor civilizatii, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1987.

Titlurile autorului Daniel Constantin (8 titluri prezente pe site)

Vă rugăm să aşteptaţi, se încarcă datele ...

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies. Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.