Despre Louis Bassett
LOUIS BASSET (1846–1931), absolvent al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Neuchatel, a intrat in slujba domnitorului Carol I in anul 1869. A fost secretarul particular al regilor Carol I si Ferdinand, precum si administrator al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani. Carol II, reintors din exil la 6 iunie 1930, l-a pastrat pe Basset in functia sa administrativa. Cu cateva zile inainte de intrarea Romaniei in razboi, Basset, germanofil convins, este trimis in misiune in strainatate de regele Ferdinand, care voia sa-l indeparteze astfel de o posibila primejdie in tara. Pana spre finalul anului 1919, Louis Basset locuieste in Elvetia si inregistreaza in jurnal evolutia conflagratiei, cu numeroase detalii din presa vremii, fie ea neutra, antantista sau sustinatoare a Puterilor Centrale, precum si marturii sau portrete ale celor cu care s-a intersectat, oameni politici, diplomati sau personalitati din Romania. La intoarcerea in tara, dupa mai bine de trei ani, Basset isi reia sarcinile pe langa Casa Regala; in paginile de jurnal din acea perioada transpar eforturile intense, politice, juridice, administrative, de refacere a tarii dupa razboi. Jurnalul se incheie brusc, in toiul dezbaterilor legate de reforma administrativa din primavara anului 1921.PRP: 49,90 Lei (-20%) 39,92 Lei
Categorii
- Reduceri fulger
- Noutati
- Promotii
- Manuale scolare
- Rechizite scolare
- Culegeri si auxiliare scolare
- Birotica si papetarie
- Materiale didactice
- Beletristica
- Carti pt. copii
- Carte straina
- Limbi straine
- Drept
- Medicina si Farmacie
- IT & Calculatoare
- Stiinte umaniste
- Stiinte exacte si tehnice
- Stiinte economice
- Practice si timp liber
- Pachete carti (bundle-uri)
- Jucarii si jocuri
- Cursuri online
- In curs de aparitie
- Lichidare de stoc
Formular contact