Cărți românești de vară

Bucură-te de o vară plină de soare, momente memorabile și cărți care să îți bucure sufletul de cititor! Candidatele perfecte sunt cărțile românești ce au trecut testul timpului, dar și ale autorilor români contemporani.

Îți recomandăm 3 titluri îndrăgite de toate generațiile, ce sunt, de asemenea și lecturi școlare pe care le putem recomanda celor mici. Îți lăsăm numele acestora, dar și câte o scurtă descriere!

"Cireșarii" - Autor: Constantin Chiriță

O aventură palpitantă și misterioasă, "Cireșarii" urmărește povestea a cinci adolescenți curajoși, prieteni de-o viață, în plină perioadă comunistă din România. Aceștia descoperă o lume plină de enigme și pericole în timp ce investighează misterele vechiului cartier și se luptă împotriva corupției și intrigiilor. O călătorie plină de suspans, prietenie și descoperiri neașteptate ce va rămâne în inima cititorilor.

"La Medeleni" - Autor: Ionel Teodoreanu

Un roman clasic al literaturii române, "La Medeleni" deschide porțile către o lume idilică și fermecătoare, plină de poezie și sensibilitate. Povestea urmărește viața unei familii aristocratice din Transilvania în perioada interbelică, surprinzând relațiile complexe dintre membrii acesteia și frumusețea naturii care înconjoară conacul Medelenilor. Cu o scriitură rafinată și plină de culoare, această carte te transportă într-o călătorie nostalgică și magică.

"Cismigiu et Comp." - Autor: Grigore Băjenaru

O comedie plină de umor și ironie, "Cismigiu et Comp." urmărește viața și aventurile unui grup de elevi de liceu din București. În centrul atenției se află aventurile amuzante ale protagonistului, Ghiță, și ale prietenilor săi, cei de la "Comp." (liceul "Comercial") în încercarea lor de a-și depăși peripețiile cotidiene, de la problemele școlare până la căutarea primei iubiri. O carte plină de haz, ce oferă o imagine autentică și amuzantă a vieții adolescenților în perioada postbelică din România.

Tot în acest articol în care căutăm cărțile românești pe care să le iei pe plajă sau la iarbă verde cu drag, îți sugerăm și cărțile unora dintre cei mai populari autori ai zilelor noastre:

“De-amor, de-amar, de inimă albastră” – Autor: Ileana Vulpescu

Ne străduim de totdeauna să aflăm care sunt mecanismele trecerii noastre prin viață. Am vrea să le înfrumusețăm și să auzim pilula. Putem să ne străduim mult mai bine; ele rămân, prozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sunt mânați de biciul foamei. Pentru cine nu știe ce vrea să zică foamea o poate trata ca pe-un element vulgar.

Depinde care e palierul pe care te-a situat nașterea. Nu sunt de disprețuit, ba dimpotrivă, sunt chiar de admirat, cei care muncesc și vor să-și depășească palierul din naștere, ca să aibă ce mânca și, în același timp, nu se îndrăiesc nicicum, ci restituie societății măcar strădania neamului din care se trag.

Pentru un biolog, beneficiind de cele mai moderne mijloace de investigare, e un succes realizarea unei clone: a intervenției pe-un embrion. Pentru țăranul care, neam de neamul lui, și-a arat ogorul cu plugul tras de două vaci costelive, tractorul se arată minunea minunilor, iar cine-i va lua sapa din mână și va născoci o unelată care să prășească singură va fi cel mai mare inventator.

Cartea de față înfățișează, fără părtinire, prin intermediul personalelor ei, mecanismele vieții noastre, neschimbate ca un mit.

“Cum să uiți o femeie” – Autor: Dan Lungu

Andi și Marga s-au cunoscut într-o împrejurare ciudată și locuiesc împreună de un an și jumătate. Sunt tineri jurnaliști și lucrează la același ziar dintr-un oraș de provincie, ea la pagina de mondenități, iar el la investigații. Despite lucrurile între ei merg bine, într-o zi Marga dispare, lăsând un sibilinic bilet de adio. În lipsa unei explicații raționale, Andi apelează la un întreg arsenal de strategii ale uitării. Viața lui se complică și mai mult odată cu întâlnirea unui grup de neoprotestanți și cu sentimentul că Dumnezeu e pe urmele sale. Tot răul e spre bine, iar finalul poveștii nu e neapărat fericit, ci doar altfel. Tulburător și amuzant, înfiorat de neliniști existențiale și cutreierat de psihologii accidentate, Cum să uiți o femeie este, în același timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei și reconquista inocenței, despre toleranță, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu în ziua de azi.

“Întâlnire La Elysee” – Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Călăuziți de inegalabila Rodica Ojog-Brasoveanu, facem o călătorie în timp și ne întoarcem în România din vremea Primului Război Mondial, spre a fi martorii unei povești de spionaj.

Zvonuri, masluiri, trădări și escapade amoroase, într-un roman în care imprevizibilul pândește la fiecare pagină.

“Hentsch e un inamic redutabil. Pun rămășag că agentul lui adulmecă deja meleagul, supraveghindu-i pe eventualii și prezumtivii trădători – ticăloșia teme netrebnicia – ferindu-i de posibile gafe sau de intervențiile nedorite ale Serviciului de Informații. În speță, dumneata. Natural, acestea sunt simple supoziții… Ai o misiune complicată, căpitan! Trebuie să-ți descoperi adversarul, plus șacalii cu epoleți de ofițeri români și, în același timp, să rămâi perfect camuflat. Orice imprudență te costă capul. Colonelul Nicolaj și-a dresat bine învățăceii. E un detaliu de care ar fi bine să ții seama. Zvârli trabucul în soba stinsă și-i întinse mâna. La revedere, căpitan. Ne vedem după război, la Élysée. O să ai ceva să-mi povestești."

“Povestiri fantastice” – Autor: Ana Blandiana

"Am simțit că, dacă nu voi încerca să descriu tot ce văd, tot ce trăiesc, tot ce înțeleg (ceea ce nu puteam face decât în proză), realitatea care mă înconjoară îmi va intra fără să mă întrebe în poeme, cu amănuntele ei sordide, întâmplările ei promiscue, personajele ei dublare și sensurile ei maculatoare. Și nu-mi era greu să-mi închipui poemele cufundându-se ca niște corăbii de hârtie în care s-ar încărca minereu de fier.

Am avut întotdeauna convingerea că, în pofida imaterialității ei, poezia poate deveni oricând o redutabilă armă, dar niciodată o bună unealtă de făcut curățenie. Iar eu aveam nevoie să mă curăț de toate reziduurile pe care istoria și viața nu încetau să le depună în mine, aveam nevoie să le deșert în fiecare seară în pagină, pentru ca a doua zi să poată fi depuse altele, fără pericolul de a mă îneca în malurile lor contagioase. Era un fel de a repeta - ca în taina botezului – Mă lepăd de Satana, sugerând realității să se lepede la rândul ei." (Ana BLANDIANA)

Există atâtea feluri de fantastic, încât nu e de mirare că unele dintre ele pot să treacă uneori drept realitate. Realitatea însăși își lărgește uneori cu aroganță hotarele și atunci zonele încărcate rămân – pentru ani, decenii și chiar secole întregi – ambigue, de o apartenență incertă.

Apoi, prin cine știe ce întâmplare, sau numai prin eroziunea obișnuită a timpului, dubla lor natură își estompează de la sine una dintre laturi și fâșia echivocă recade într-o parte sau în alta a hotarului, însoțită numai de uimirea că a putut altădată părea altfel. Fantasticul nu e opus realului, este doar o înfățișare mai plină de semnificații a acestuia. La urma urmei, a-ți imagina înseamnă a-ți aminti.

“Theodoros” – Autor: Mircea Cărtărescu

Theodoros, personajul central al romanului meu, a existat în realitate. Știm despre primii săi ani de viață din „Scrisoarea” memorialistului Ion Ghica adresată lui Vasile Alecsandri în 1883.

Acolo, autorul face presupunerea, bazată pe o epistolă către regina Victoria păstrată în arhivele britanice, că tânărul servitor dispărut din Ghergani, de la curtea tatălui său, ar fi devenit, după câteva decenii de aventuri nebuloase, Împăratul Tewodros II al Etiopiei. Această supoziție nu are o bază istorică reală, dar deschide fascinanta perspectivă a unei istorii contrafactuale, ficționale, mitice și arhetipale, tocmai potrivite să facă substanța unui roman.

De la prima lectură a „Scrisorii” lui Ion Ghica, acum patru decenii, am știut că voi scrie odată romanul lui Theodoros, unul pseudoistoric, de imaginație, în care imposibilul devine posibil pe o altă creodă temporală, într-o altă lume, „cu alte raiuri și alți zei”. Am fost silit însă să amân, an de an, acest proiect de o viață, având mereu alte cărți, mai acute, de dus la capăt.

Tot Jurnalul meu e presărat, de treizeci de ani încoloace, cu notiții despre Theodoros și cu sentimentul că trebuie să-mi fac curaj ca să-l încep odată și-odată. Abia acum, într-o epocă de depresie, confuzie, pandemii și războaie, ca de sfârșit de lume, am găsit în fine cei doi ani în care, ca să pot supraviețui, am scris Theodoros, așa cum personajul meu și-a realizat în cele din urmă (se non è vero, è ben trovato) visul de-a deveni împărat.

“Inocenții” – Autor: Ioana Pârvulescu

Părerea editorului: Poate că inocența e vârsta la care ar fi trebuit să rămânem pentru a da un dram de decență speciei umane. Cartea aceasta, frumoasă ca un basm adevărat, este povestea unei lumi de copii în care "căderea" n-a avut încă loc. Citind-o, ne legănăm cu gândul că am fi putut fi altfel. E o bunătate în aceste pagini, care trezește în noi nostalgia unei lumi pierdute.

Părerea redactorului: Un oraș plin de istorie, o stradă plină de evenimente, o casă cu personalitate, o fetiță care află că totul poate să devină spectaculos pe lume. Și o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocență.

Părerea autoarei: Un roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Și fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!

Părerea lui Vlad: Inocența e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.

Părerea neoficială a PR-ului: Se citește cu încordare. Aș fi vrut să nu se mai termine.

Părerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin în viață.

Părerea bizară a anticarului, personaj secundar: Câștigă cine ajunge ultimul la linia de sosire.

Două viziuni asupra lumii: cea a unei fetițe care vede lucrurile într-un fel extrem de personal și cea a femeii care descoperă secretele înecate în trecut. Naivitatea comică a primei voci învinge melancolia celei de-a doua.

Casa de pe strada Maiakovski (fosta și viitoare Sfântul Ioan) din Brașov devine un surprinzător personaj cu memorie și conștiință. Inocenții e al treilea roman publicat de Ioana Pârvulescu, după Viața începe vineri (2009) și Viitorul începe luni (2012). Viața începe vineri a obținut Premiul Uniunii Europene pentru Literatură; romanul este tradus în peste zece limbi europene.

“Fabule moderne” – Tatiana Tîbuleac

Ce-ar fi dacă unele cuvinte nu ar mai fi sunete, ci lucruri sau ființe? Poate nu am mai lovi unii în alții dacă, după o ceartă, casa s-ar umple cu pietre, ca un cimitir. Poate nu am mai răni în dragoste dacă, după trădări, hoituri de flamingo ne-ar stăvili ieșirile. Poate nu am mai minti dacă, după o nouă minciună, roiuri de vipere s-ar porni după noi, ca după niște regi putrezitori. Poate nu am mai fura, dacă lacrimile sărate ar fi singura apă care ni s-ar da vreodată. Poate Dumnezeu a creat greșit cuvintele? Fără a ști, pe atunci, că oamenii au mereu nevoie de dovezi. Chiar și ale propriei nimicnicii.

“Capodopere în dialog” – Andrei Pleșu

Neîndoielnic, toată lumea știe ce înseamnă să te uiți și să vezi. Din păcate, lucrurile "știute de toată lumea" sunt cele la care nimeni nu se mai gândește... Așa se face că exercițiul esențial al privirii este înțeles, de regulă, ca o simplă problemă de optică. Ori "a privi" nu înseamnă pur și simplu a te uita și a vedea. Te poți uita la un lucru și ca să-l uiți, să-l dezvălui, să treci în spatele evidenței sale. Cu alte cuvinte, pentru a vedea cu adevărat un lucru, e nevoie, uneori, să închizi ochii, să-l percepi ca distinct de "apariția" lui senzorială. Abia atunci, în suspensia "metodologică" a nemijlocirii vizuale, faci un pas decisiv spre înțelegerea a ceea ce vezi. "A privi" conviețuiește, astfel, revelator, cu "a străvedea", a uita de semnalul strict optic, pentru a-i palpa temeiul. Să adăugăm și că "a privi" poate să însemne și a te lăsa privit, a te lăsa "descoperit" în autenticitatea ta.

“Mâine, când ne-am întâlnit” – Doru Preda

Robert, mutat de puțin timp în Puglia cu părinții săi, primește un colet care-l intrigă: câteva caiete îngălbenite de vreme, scrise de David, fostul său profesor de Qigong de la București. Cum relația lor nu fusese atât de apropiată încât să fi păstrat legătura după cursuri, tânărul decide să nu citească însemnările care par personale, ci să o caute pe fiica acestuia și să ia o decizie împreună. Călătoriile – din Italia în România și viceversa, din prezent în trecut și înapoi ș.a.m.d. –, întâlnirea cu Francesca, parcurgerea paginilor care relatează povestea atipică de dragoste dintre Isabelle și David și alte istorii incitante vor schimba perspectivele tuturor celor implicați asupra destinului și alegerilor care contează în viață.

Acestea au fost recomandările noastre de cărți românești perfecte pentru vară! Lectură plăcută tuturor!