Sistematica nebuniei

În 2004, Ion Vianu a publicat primul volum din Arhiva tradarii si a mîniei, avînd în centru un personaj greu creditabil, un "mascarici al istoriei", un duplicitar ale carui marturii complicau la nesfîrsit firele povestirii. Cel de-al doilea volum al Arhivei..., publicat anul acesta, se construieste - prin aditionari testimoniale sau prin largi volute istorice - în jurul altui personaj ambiguu, medicul psihiatru Vladimir Vasiliu, batrîn stalinist patetic si fracturat interior, esuat la un azil psihiatric si "elaborînd" o Sistematica a nebuniei inspirata din principiile materialismului dialectic si istoric. La fel ca în primul volum, personajul revelator, martorul istoriei, este miticul Laban (Radu Popescu-Calarasi), arhiva vie a ororilor comunismului, reconstituit de fiul sau, Dan Naidin, mai întîi din caietele lui Ozias si acum din "foile volante" ale psihiatrului Vasiliu. Povestitorul este, asadar, acelasi Dan Naidin - fiul abandonat al lui Laban si al Mariei, o taranca din Sîmbata, trecuta prin închisorile comuniste - , întors în Bucurestii postrevolutionari pentru a-si reface adevarata biografie. Naidin - ultima veriga a unei vechi familii de negustori evrei din Salonic, românizata la sfîrsitul secolului al XIX-lea - e bîntuit de datoria memoriei: o memorie personala (cea reala) si una istorica (plauzibila). El îsi reconstituie astfel nu doar propria biografie de copil adoptat, ci si sensul fatal (amestec de lasitate, nebunie si uitare) al istoriei recente. Caci balamucul de la Rastoaca Melcilor, guvernat aparent de Vasiliu (principalul interlocutor al lui Naidin), nu este decît imaginea în mic a "Tarii melcesti" cuprinse de revolta la sfîrsitul lui 1989. O imagine plauzibila pe care povestitorul implicat o fictionalizeaza, dîndu-i coerenta tocmai prin izolarea parabolica din istoria mare si aruncarea într-un timp mitic si profetic, în care conteaza în primul rînd "adevarul minciunilor", literatura.

Vasiliu, foi volante îl tinteste din nou pe Laban-Tatal, prin portretul piezis si neeroic al altui "mascarici al istoriei". Personaj ambiguu si ambivalent, Vasiliu, psihiatrul ratat, simte o nevoie bolnava de marturisire, de încredintare a propriilor variante, de întelegere a rupturii interioare între o precoce genialitate si obtuzitatea ideologica ce i-a urmat, rezumata în convingerea tîrzie: "Stalin e absolutul". Fiu al unui ilegalist si al unei mame vag incestuoase, Vasiliu e interesant în sine ("fabricat din doua materiale care nu se lipesc"), dar si ca outsider al celor doua lumi între care fatalmente oscileaza. El este - ca Ozias si ca Laban - un construct, un personaj de hîrtie, situat în afara realitatii chiar de propriii tovarasi de baricada, dar si un relativist care nu serveste pîna la capat nici unei cauze. Vasiliu e, în fond, ebosa unui personaj, o schita nefinalizata de destin, o aglomerare de date biografice, psihologice si psihanalitice care nu ajung sa se structureze într-o personalitate. În Sistematica nebuniei pe care psihiatrul fara destin o proiecteaza în spitalul de la Melcesti, el însusi ar putea fi mai degraba un caz.

Daca primul volum al Arhivei...lui Ion Vianu parea sa puna accentul pe istoria unei nebunii programate, cel de-al doilea volum tinteste chiar nebunia acestei istorii. Autorul - care vorbea undeva despre
"poetica nebuniei" - stie mai bine ca oricine cît de utopic poate fi un asemenea proiect. Solutia sa narativa este proiectia parabolica: un balamuc îngalat, melcesc, plin de "gasteropode" barbiene, reflectat în balamucul mai larg al "lumii hilariopolitane" a Bucurestilor. Granita între cele doua lumi aproape ca nu mai conteaza: "Ne aflam într-o lume a batjocurii....nu fundamental deosebita de lumea mare din jur, în care ironia neghioaba e virtutea intelectuala si orala suprema". Nebunii închisi (Laban, plasticul Hritco Heruv, diagnosticat cu "parafrenie fantastica - o forma grava de boala, bazata pe convingeri filosofice eronate", frumosul "Alain Delon", chiaburul Gascagunoi) sînt la fel de iresponsabili ca nebunii liberi (printul masochist Balduin von Sm. sau securistul sadic Misu Ionescu). Între acestia se afla însa intermediarii, cei care se pot misca în cele doua zone, avînd astfel privilegiul privirii de sus, al "sistematizarii". Desigur, Vasiliu este principalul intermediar. Dar valorosi ca personaje liminale sînt si Mina, autopsiera nimfomana care face o improbabila legatura între conspiratia melceasca si cea securistica, Moasesefa (infirmierul-dictator, descins deopotriva din Toamna patriarhului si Zbor deasupra unui cuib de cuci), sau tovarasa Sotroapa, sefa de cadre cu înnascute reflexe militienesti. Intermediarii ("ambasadorii", spunea alt scriitor) au cîte un sistem propriu de pastrare a puterii si cîte-o varianta "de lucru" a supravietuirii în universul închis al nebuniei. Vasiliu, personaj marcat de figura (absenta si idealizata) a tatalui si de sexualitatea morbida a mamei (decriptata în imaginea mortificatoare a unei balene esuate în...Bucuresti), vrea sa "elaboreze" - expiatoriu - nebunia istoriei, vrea sa o sistematizeze, sa o catalogheze si, astfel, sa o exorcizeze. Manuscrisul sau însa, exprimînd "mai mult decît psihiatria", nu e decît o alta forma de nebunie compensatorie si mult mai putin glorioasa decît cea a lui Laban, "maresalul Nobilimii", creatorul unei adevarate instalatii postmoderne de scriitura, metal si viata larvara.

Vasiliu, foi volante este o dubla "sistematica" a nebuniei generalizate care a cuprins, pentru o vreme, lumea în care continuam sa traim. Dar si o neasteptata "poetica" a povestilor în povesti, a puzzle-urilor cu personaje istorice si a contorsionarilor imprevizibile ale memoriei.

Puteti achizitiona volumul Vasiliu, foi volante aici.

Sursa: Simona Sora, Sistematica nebuniei , Dilema veche , 10 - 16 noiembrie 2006